Deşi criza taie cărări adînci prin miriştile resemnării noastre istorice, la oraşe şi sate se organizează, mai departe, mari sărbători, dezveliri de monumente, zile ale localitaţilor, chermeze şi zaiafeturi. Din neant, apar bănuţi pentru cîte o cruce babană – în buricul unui oraş mic şi sărac lipit –, pentru o cîntare cu Fuego – într-o reşedinţă de comună cu drumuri selenare – sau pentru recitalul unei trupe rebegite, ieşite de la vulcanizare – într-un orăşel în care cinematograful şi biblioteca s-au închis acum 15 ani. Nu-i problemă, cînd vorbim despre localităţi mai mari, treaba se schimbă. E altă viaţă. Alt nivel de trai. Sînt alte aşteptări. Aici poţi să prinzi nişte Smokie, o Sandra, poate un Boney M, sau o Bonnie Tyler, poate chiar un Toto Cutugno. Peste tot se găsesc nişte firfirei pentru o sală de sport – într-un sat locuit doar de cîteva familii de bătrîni –, pentru o mare sărbătoare a unui oraş – în care jumătate din locuitori nu au apă curentă de ani buni –, sau pentru aniversarea unei comune – unde şcoala nu a avut şi nu o să aibă niciodată apă la buda din curte.
DE ACELASI AUTOR Noi, provincialii Ah, criza de modele! Ce rechizite punem în ghiozdanul antiglonţ? Pornografia gastronomică Deşi criza dă cu săpăliga în carne vie, aici încă mai există resurse nebănuite pentru chiot şi veselie. Dovadă sînt aceste sărbători ale localităţilor, puzderia dezvelirilor de busturi, monumente şi grupuri statuare, aniversări ale vetrelor străbune, sfinţiri de lifturi şi aniversări ale scărilor de bloc. Asta cu sfinţirea de lift e pe bune. Într-o localitate din această ţară, într-un spital, s-a inaugurat... un lift. La acest eveniment al comunităţii au participat cîţiva parlamentari, prefectul, un preşedinte de Consiliu judeţean, un sobor de preoţi, presă, mireni. S-a tăiat o panglică tricoloră, s-a sfinţit chestia, după care toţi invitaţii s-au dat cu liftul.
