Tensiunile care răzbat dinspre interiorul USL, pe marginea nominalizării celor care urmează să ocupe, până la urmă, nişte demnităţi de procurori care ar trebui să fie tehnice, chiar dacă au potenţialul deturnării politice, par a fi doar partea văzută a unei mezalianţe căreia i se potriveşte din ce în ce mai bine cognomenul de „monstruasa coaliţie“.

Liberalii şi-au amintit subit că sunt sau ar trebui să mai fie urmaşii orgolioşi ai Brătienilor, ai unui venerabil partid chiar de dreapta, şi nu o balama oarecare luată la remorcă de fratele mai mare social-democrat, care până la urmă se poate purta discreţionar şi decide de unul singur pe subiecte extrem de importante, aflate formal în aria politică a prezidenţiabilului Crin Antonescu. Am putea crede însă că, mai degrabă, conservatorii (care nu-şi mai amintesc de partidul lui PP Carp, pentru că n-au chiar nici o legătură cu tradiţiile acestei formaţiuni) şi-au amintit la fel de subit de problemele extrem de complicate pe care le are preşedintele lor fondator cu Justiţia, pe felurite, dar delicate dosare, care l-au determinat să recurgă inclusiv la jenantul tango cu statutul de senator. Drept pentru care, dacă consensul politic din USL a început să scârţie, atunci pare legitimă ofensiva la baionetă a combatanţilor de serviciu mediatic, până la urmă singurul atu a lui Voiculescu şi unicul motiv pentru care a contat şi contează în politică, în afară de tradiţionala camaraderie securistă.

Problema este că, dacă Felix se supără şi se erectează intempestiv, somându-i pe liberali să-şi amintească doctrinele, măcar pentru a susţine o brumă de reproşuri în faţa lui Victor Ponta şi a celorlalţi lideri ai PSD, ultimii pot oricând să identifice o altă formulă de coaliţie majoritară şi un alt suport guvernamental. Evident, chiar dacă nu vor recunoaşte, liberalii nu au uitat că aliaţii lor socialişti au un oarecare agre