Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunt pe moarte, a anuntat scriitorul britanic Iain Banks

Publicat in Income Magazine, joi 4 aprilie 2013 ·

Celebrul scriitor britanic Iain Banks, supranumit de critici drept un 'Tarantino al literaturii', a anunţat miercuri că a fost diagnosticat cu cancer în stadiu avansat şi că nu va mai apuca sfârşitul anului 2013, cerând editorilor săi să accelereze tipărirea ultimei sale cărţi, transmite BBC.

Scriitorul a afirmat că a fost diagnosticat cu cancer al vezicii biliare, iar o intervenţie chirurgicală nu mai este posibilă, deoarece boala a mers prea departe. După ce a aflat diagnosticul, Banks i-a cerut mâna vechii sale prietene Adele (Hartley): 'Fă-mi onoarea de a deveni văduva mea'. În prezent cuplul se află într-o scurtă lună de miere, relateaza Agerpres in pagina electronica.

Iain Banks este autorul unui ciclu de romane fantastice 'Cultura', dar nu mai puţin populare sunt şi romanele sale 'Podul' şi 'Paşi pe sticlă'. Noua sa carte 'The Quarry' urmează să apară în decursul acestui an.Banks le-a cerut editorilor săi să grăbească tipărirea ei pentru că i-ar plăcea să prindă în viaţă ieşirea romanului de sub tipar.

Născut în 1954 în localitatea scoţiană Fife, Banks este cunoscut pentru opiniile sale de stânga, fiind şi un susţinător fervent al independenţei Scoţiei. În 2003, în semn de protest faţă de participarea Marii Britanii în războiul împotriva Irakului condus de Saddam Hussein, el şi-a rupt paşaportul britanic şi l-a trimis bucăţi premierului Tony Blair. În plus, după incidentul cu Flotila libertăţii în mai 2010, când o flotilă internaţională care transporta ajutor umanitar pentru palestinienii din Gaza a fost atacată de un comando israelian, Banks le-a interzis agenţilor săi să colaboreze cu omologi israelieni şi a chemat la un boicot cultural al statului evreu.

Banks a debutat în literatură în 1984 cu romanul 'Fabrica de viespi'. Au urmat 'Paşi pe sticlă', 'Podul', 'Strada disperării' etc. În 2008, numele scriitorului a fost inclus de

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 41 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum o ora
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°