Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baschetul profesionist s-a terminat cu o seară de caritate din care s-au adunat 5.000 de euro pentru Asociaţia “Maria Beatrice”

Publicat in Informatia de Alba, joi 4 aprilie 2013 ·

După spectacolul oferit la meciul stelelor din Liga Naţională de Baschet Feminin, oamenii cu suflet s-au mutat la Hotel Parc unde a avut loc un bal de caritate care a avut ca şi scop strângerea de fonduri pentru Asociaţia „Maria Beatrice”. Deşi balul nu a mai avut loc din cauza prezenţei reduse, Asociaţia a fost ajutată cu 5.000 euro, bani veniţi din partea FRB, RMGC şi CSU.

Imediat după meci, în jurul orelor 22:30 a fost organizat un bal de caritate la Hotel Parc la care şi-a făcut simţită prezenţa o parte din jucătoarele All Star Game, câteva baschetbaliste ale echipei CS Universitatea, reprezentanţi ai Universităţii 1 Decembrie 1918, reprezentanţi ai RMGC, oficialii CSU şi jurnalişti locali. Balul a început cu o prezentare a cazului “Maria Beatrice” şi a Asociaţiei din care face parte, prezentare făcută de tatăl acesteia, Sebastian Onac. În urma prezentării acestui caz s-au donat 5.000 de euro, din care 2.000 au venit de la Compania “Roşia Montana Gold Corporation”, tot 2.000 de euro de la Federaţia Română de Baschet şi încă 1.000 euro de la CS Universitatea Alba Iulia.

Din păcate licitaţia nu a mai avut loc, o parte din jucătoare au plecat după meci acasă având să pregătească următoarele meciuri de baschet.

Prezenţa redusă nu a fost un motiv de “stres” pentru baschetbaliste care după ce au luat masa au servit un pahar de vin bine meritat după cele 3 zile de baschet profesionist oferit albaiulienilor. S-ar putea sa iti placa si: Inaugurarea Centrului pentru Copii „Maria Beatrice” din Alba Iulia Inaugurarea Centrului pentru Copii „Maria Beatrice” din Alba Iulia Deschiderea oficială a Centrului pentru Copii „Maria Beatrice” Roşia Montană Gold Corporation sprijină Centrul Maria Beatrice

După spectacolul oferit la meciul stelelor din Liga Naţională de Baschet Feminin, oamenii cu suflet s-au mutat la Hotel Parc unde a avut loc un bal de cari

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum 25 minute
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum 17 minute
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Calendar-Ortodox 6 ianuarie - Botezul Domnului sau Boboteaza

Ziua Constanta acum 17 minute
În această lună, în ziua a șasea, se prăznuiește sfânta și dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza). Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hris

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum 37 minute
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 12 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 9 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°