Într-una din sutele de seri pe care am avut privilegiul să le petrec, în anii ’980, în casa marelui meu prieten, scriitorul Nicolae Breban, frecventând, alături de Stelian Tănase, Mircea Săndulescu, Ioan Groșan și alții, o adevărată „școală de roman”, maestrul care era deja pe atunci academicianul de astăzi ne-a vorbit, în multe împrejurări, despre cele două tipuri fundamentale de bărbat: Romeo și Don Juan, el pledând cauza ultimului, inclusiv în romanul Don Juan (1981).

Modele literare și nu numai, ei întruchipează cele două atitudini posibile în fața dragostei: cea a devoțiunii totale pentru o singură femeie și cea a seducătorului. Nu e locul aici pentru o analiză comparată a celor două caractere, nici pentru exprimarea unei preferințe, în materie de mister feminin, între rafinamentul aparent monocord al lui Romeo și voluptățile de cuceritor amoral ale lui Don Juan. Dar trebuie să recunosc că, atunci când m-am apropiat de opera vie a marelui pictor basarabean Iurie Matei, prezent, în aceste zile, pe simezele Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“, m-a izbit obsesia pentru marele aventurier spaniol.

Un artist devine cu adevărat mare dacă are forța de a ataca, în domeniul său, fără complexe sau inhibiții, temele cele mai importante. Or, în istoria culturii, Don Juan reprezintă un motiv uriaș. De la Tirso de Molina, Molière, Gluck și Mozart la Byron, Baudelaire, Liszt și Richard Strauss, tema a fost tratată în sute de feluri, ceea ce-i demonstrează nu numai caracterul fecund, ci și marea forță de sugestie. Iurie Matei își asumă, fără ezitare, mitul spaniol, chiar dacă, în pictură, el a fost tratat de artiști importanți, de la Eugène Delacroix, cu al său Naufragiu al lui Don Juan, la Salvador Dali, cu Cartel des Don Juan Tenorio.

Don Juan-ii lui Iurie Matei, desprinși parcă din pictura olandeză, sunt tineri, frumoși, îmbrăcați în br