În acest week-end se vor disputa partidele contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii a III-a la fotbal. Noutatea constă în faptul că gruparea Sporting Suceava va susţine meciul de pe teren propriu cu Ştiinţa Miroslava la Fălticeni. „Având în vedere că din cauza condiţiilor meteo potrivnice gazonul de pe Areni nu poate suporta două partide în aceeaşi zi, am găsit înţelegere pentru a disputa meciul cu Ştiinţa Miroslava la Fălticeni, pe stadionul Tineretului, la ora şi data care erau deja stabilite, sâmbătă, cu începere de la ora 15.00. Pe această cale, dorim să mulţumim domnului primar Cătălin Coman pentru înţelegere şi pentru disponibilitatea de a ne ajuta. Va fi un meci greu, dar sunt sigur că spectatorii care vor veni la meci ne vor încuraja aşa încât să ne simţim ca acasă”, a declarat managerul alb-verzilor, Ciprian Anton.
Oficialii celor de la Sporting au fost nevoiţi să ia hotărârea de a muta meciul la Fălticeni întrucât stadionul Areni va găzdui sâmbătă şi partida de Liga a II-a dintre Rapid Suceava şi Dunărea Galaţi.
Bucovina are şansa a doua în confruntarea cu FCM Dorohoi
Bucovina Rădăuţi, cealaltă reprezentantă a judeţului în eşalonul al treilea, are parte de un meci şi mai dificil în această rundă, urmând să evolueze la Dorohoi, pe terenul unei formaţii care încă mai speră la o eventuală promovare în Liga a II-a. „FCM Dorohoi este o formaţie de temut pe teren propriu, beneficiind şi arbitraje favorabile. Noi însă nu ne considerăm învinşi dinainte, mergem să ne jucăm şansa. Temerea noastră cea mai mare este să nu ne trezim după acest joc cu fotbalişti suspendaţi pentru următoarele meciuri, de pe teren propriu, cu Oţelul II Galaţi şi Aerostar Bacău”, a precizat tehnicianul Bucovinei, Lucian Burlacu.
Iată programul complet al etapei a XVIII-a:
Sport Club Bacău – Petrotub Roman (vineri)
FCM Dorohoi – Bucovina