După aproape şase ani petrecuţi în temniţele comuniste, fostul deţinut politic severinean Dumitru Dragomir a fost nevoit să muncească cinci ani ca muncitor necalificat, deşi era ofiţer de marină şi absolvent de ştiinţe economice. Şi asta pentru că a refuzat să colaboreze cu Securitatea.
Fostul deţinut politic nu a scăpat cu una cu două de tentaculele Securităţii. Imediat cum a ieşit din închisoare datorită decretului de graţiere a deţinuţilor politici din 1964, decret emis la presiunea Occidentului, a fost contactat de oamenii Securităţii. Dacă ar fi semnat un angajament, ceea ce presupunea să-şi toarne cei mai apropiaţi oameni, ar fi dus un trai liniştit. În ciuda torturilor fizice şi psihice inimaginabile, Dumitru Dragomir şi-a păstrat însă coloana verticală şi nu a semnat pactul cu diavolul, chiar dacă asta a însemnat cinci ani de umilinţă, de muncă la târnăcop. A avut şansa însă ca directorul unităţii unde s-a angajat să-l aprecieze şi să-l protejeze atât cât a putut de ofiţerii Securităţii.
„De obicei trebuia să semnezi un angajament că nu spui nimic, unde ai fost, ce ai păţit şi să colaborezi cu ei. Adică să spui tot ce se întâmplă, să-ţi trădezi colegii, prietenii, rudele, toţi cei care vorbesc contra regimului sau se opun măsurilor luate de regimul comunist trebuiau denunţaţi şi turnaţi acolo. Majoritatea, fie că erau şantajaţi, fie că le dădeau copiii afară din şcoală, nevestele afară din servici semnau acest angajament. Erau într-un fel obligaţi fiindcă nu le dădeau servici nici la munca de jos. Unii acceptau ca să iasă în relief şi ca să câştige un ban, luau bani pe notele informative, 250 lei pe nota informativă. Iar eu cu profesorul Modîlcă şi Mitică Arvat nu am semnat şi am lucrat ca muncitor necalificat conform sentinţei de condamnare cinci ani de zile de interdicţie civică la şantierul 602 din Turnu Severin, unde s-a ridicat combinatul de