Stimate domnule academician, vă propun să începem dialogul nostru cu anii studenţiei dvs. Ştiu că aţi urmat, la Bucureşti, Facultatea de Matematică (finalizată în 1949), dar şi Facultatea de Litere (1945-1949), cum se scrie în Dicţionarul general al literaturii române. Puteţi contura puţin viaţa universitară pe care aţi cunoscut-o, marii profesori pe care i-aţi avut, mai ales la Facultatea de Litere?

Mai întâi o precizare: n-am urmat Literele! Am urmat Filosofia! Aşa era atunci. Programul era foarte lax: nu erai obligat să participiu la cursuri, te duceai doar unde voiai. Dar n-am terminat Filosofia. Am ajuns până în anul IV, când m-au „furat” răspunderile pe care le-am avut. Mai întâi, am activat în viaţa studenţească, în Frontul Democratic al Studenţilor, unde am fost preşedinte pe facultate, apoi pe Universitate şi, în cele din urmă, pe Capitală. În 1948, la Iaşi, am fost ales preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România. Intrarea mea în politică s-a făcut pas cu pas, de pe poziţiile acestea. Întâi, eram antifascist şi eram, din cauza asta, mai de stânga. Am reprezentat întâi studenţii pe facultate, pe urmă pe Universitate, pe urmă pe Bucureşti şi, în cele din urmă, pe ţară. Desigur, eu nu ştiam ce va urma. Peste un an ne-au desfiinţat şi ne-au topit în Uniunea Tineretului Muncitoresc.

La Facultatea de Matematică, am avut profesori excepţionali: Grigore Moisil pentru logică, Stoilow pentru funcţii complexe, Miron Nicolescu pentru analiză, Ion Barbu (Dan Barbilian) pentru algebre axiomatice, Prinţul Sturdza pentru teoria funcţiilor, Octav Onicescu la probabilităţi, Atanasiu şi Ţiţeica, la noţiuni de fizică.

Profesorul Miron Nicolescu m-a luat preparator, încă student fiind, apoi asistent.

L-aţi cunoscut mai îndeaproape pe Ion Barbu?

L-am cunoscut bine. El a fost omul care a vorbit şi în scris despre m