Crăpături adânci care ar putea înghiţi un om cu totul se cască pe Dealul Gropii din satul Corhana, comuna Dulceşti. Priveliştea este cu adevărat înfiorătoare, iar tristeţea şi îngrijorarea de pe feţele oamenilor completează tabloul disperării din această comunitate.
Un localnic cu mâinile în şolduri priveşte în zare, către biserica prăbuşită într-o rână, încercând parcă să intre într-un dialog cu Dumnezeu.
*”Există un pericol iminent pentru case”
Încercăm să-i aflăm durerea… „Râul Moldova afectează mult satul, sunt alunecări de teren şi casele de mai jos sunt aproape dărâmate”, spune omul suflecându-şi mânecile a treabă. „Statul român ar trebui să ne ajute să facem plantaţii aici în zonă pentru a opri pământul care o ia la vale. De la Dealul Gropii încolo cât ţine satul se spune că fuge tot terenul şi casa mea şi a vecinilor au pereţii crăpaţi, pentru că terenul se tot lasă. Îi humă dedesubt şi la umezeală îţi pleacă casa la vale, e o problemă veche de 15-16 ani. Se lucrează mereu, încet, fiindcă nu sunt bani ni se tot spune că e austeritate”.
Crăpăturile din case devin tot mai mari şi mai ameninţătoare, iar riscul de a se prăbuşi tot satul este iminent dacă nu se face nimic nici anul acesta.
Viceprimarul Daniel Cucu vorbeşte despre demersurile făcute până acum:
„Este un adevărat pericol. Satul Corhana, din spusele bătrânilor, a fost ceva mai sus, dar s-a lăsat terenul, din cauza eroziunii şi abaterii albiei râului Moldova către malul drept. Noi am încercat pe partea aceasta să salvăm biserica şi am înţelenit solul plantând nişte salcâmi, deci aici problema ar fi rezolvată. Dar, mai este o localitate Poiana unde trebuie să găsim urgent o soluţie, pentru a dirija cursul albiei Moldova spre stânga, înspre Pildeşti şi am rezolva în acest fel două probleme. Noi am făcut demersuri atât la consiliul judeţean, cât şi la prefectură, a