Vineri, 29 martie, începând cu ora 12, a avut loc ultima întâlnire a scriitorilor în Sala Oglinzilor, înainte ca sediul USR, Casa Monteoru, să le revină proprietarilor puşi în drepturi de justiţie. În deschidere, amfitrionul reuniunii de adio, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, a precizat, fără să intre în foarte multe detalii, circumstanţele acestei despărţiri.

Deşi, pentru echipa de conducere, care a dus greul proceselor succesive, efortul de a administra sediul devenise covârşitor, nostalgia nu poate lipsi: „Numai ideea că vom trece pe stradă şi vom privi spre casă, care sper să arate bine, şi nu vom mai putea intra...”. Preşedintele USR a precizat că familia moştenitoare s-a arătat dispusă, după renovarea casei, să o repună în circuitul public, invitându-i pe scriitori să-şi ţină lansările, în continuare, în acest spaţiu consacrat. Administrativ, Uniunea revine în Casa Vernescu, în aripa dinspre strada Sfinţii Voievozi, unde există toate condiţiile de funcţionare.

Cu mărturisirea că, dintre toate întâlnirile, numeroase, din Sala Oglinzilor, de-a lungul anilor, aceasta e cea mai sentimentală, Nicolae Manolescu le-a dat cuvântul scriitorilor prezenţi, martori de zeci de ani ai istoriei casei.

Şirul evocărilor a fost deschis de Ion Ianoşi, care s-a văzut pus în imposibilitatea de a alege dintre sute de amintiri, care-i implică pe aproape toţi cei prezenţi, deşi au rămas foarte puţini din echipa anilor ’60. I-a urmat Gabriel Dimisianu, concurat de istoria în imagini a Uniunii Scriitorilor, care se derula, graţie fototecii lui Ion Cucu, pe un ecran lateral. Prima amintire povestită de Gabriel Dimisianu a fost comemorarea lui Labiş, din 1956, când a luat contact cu Casa Monteoru, cu o puternică emoţie, provocată de dispariţia cuiva din generaţia lui. A evocat, apoi, cele trei sedii ale USR, cel de ceremonii, din Casa Monteor