Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Morar se RETRAGE de la şefia Parchetului. Replica dată lui Ponta şi Băsescu

Publicat in Ora de Timis, vineri 5 aprilie 2013 ·

După criticile repetate ale lui Victor Ponta şi intervenţia de joi seară a lui Traian Băsescu, Daniel Morar a decis să se retragă de la şefia Parchetului. Morar a anunţat, vineri, că renunţă la funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. “Când preşedintele României şi primul-ministru spun că este o problemă mare de constituţionalitate şi că tu, Daniel Morar, eşti o problemă şi că blochezi numirile procurorilor-şefi, trebuie să pleci”, a spus Morar.

“Am decis, pentru a nu crea probleme, să mă retrag din această funcţie. I-am spus domnului preşedinte Traian Băsescu decizia mea, iar după numirea la Curtea Constituţională trebuia să fi devenit evident pentru oricine că nu mai am o miză personală în ocuparea vreuneia din cele două funcţii mult-discutate”, a anunţat Daniel Morar.

Acesta a precizat că va solicita Consiliului Superior al Magistraturii să revoce detaşarea lui în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

“Nu am nicio îndoială cu privire la legalitatea procedurii de detaşare a mea în fruntea Ministerului Public, dar când preşedintele României şi primul-ministru spun că este o problemă mare de constituţionalitate şi că tu, Daniel Morar, eşti o problemă şi că blochezi numirile procurorilor-şefi, trebuie să pleci”, a declarat Morar.

În ceea ce priveşte afirmaţiile pentru care a fost criticat de către Victor Ponta şi Traian Băsescu, Morar a afirmat că a vrut doar să se asigure că în fruntea DNA vor ajunge cei mai buni oameni pe care această instituţie îi are.

“Am vrut să-i dau preşedintelui Traian Băsescu marja de negociere pentru ca la conducerea Parchetului General şi a DNA să ajungă cei mai buni oameni. Nu medii, nu buni pentru că şi performanţele lor vor fi doar medii sau bune. În această notă trebuie înţelească opin

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum 54 minute
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 13 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 14 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 13 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°