Timbrul de mediu a început să-şi producă efectele, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb. Sursa: Daniel Mihailescu
„Dacă în primele două luni ale anului am avut încasări nesemnificative ale taxei auto, am avut o creştere începând cu martie, nu foarte mare, dar o creştere semnificativă. De când a intrat în vigoare, din 15 martie, s-a încasat dublu faţă de lunile ianuarie şi februarie”, a spus ministrul mediului, citat de Agerpres.
Rovana Plumb a adăugat că există obligaţia de a se da „înapoi oamenilor banii”.
Ea a precizat că din încasările la Fondul de mediu, de la începutul anului şi până în momentul de faţă, în sumă de 65 de milioane de lei, 90% s-au restituit către cetăţeni. „Se vor restitui în continuare, pentru că este dreptul lor”, a menţionat aceasta.
Ministrul a dat asigurări că nu sunt probleme şi că nu a existat până în momentul de faţă niciun fel de reclamaţie în ceea ce priveşte stagnarea restituirii acestor bani.
Rovana Plumb a participat sâmbătă la Alba Iulia la un simpozion organizat de filiala PSD Alba privind „Abandonul şcolar, o fractură în procesul educaţional al copilului”.