Noi propuneri pentru dezvoltarea zonei din Parcul Peștișorul unde administrația locală are în vedere să achiziționeze Palatul Cantacuzino. Mircea Zuzan, secretarul Primăriei Pașcani, a venit cu o propunere în fața consilierilor și exeutivului local.
El a menționat că dacă se are în vedere achiziționarea palatului, administrația să își concentreze eforturile și pentru a prelua restaurantul Victoria. Ideea secretarului, care este acționar la societatea ce deține respectivul imobil și terenul aferent, este aceea ca acolo să fie dezvoltată mai mult partea de activități culturale din municipiul nostru.
”Se leagă acest proiect și de zona Palatului Cantacuzino. S-ar putea dezvolta în zonă și alte activități, de cultură, pictură, sau chiar un cinema de vară. Rămâne de văzut dacă consilierii vor da girul să negociem”, a spus secretarul Mircea Zuzan.
Reamintim faptul că executivul local are în intenție să achiziționeze în perioada următoare sediul Palatului Cantacuzinilor, pentru care a și făcut o ofertă proprietarilor. De altfel, în proiecția de buget pentru anul în curs a și fost prevăzută o sumă de bani pentru această tranzacție.
Citește și: Circuit închis pentru Morga Spitalului 7 morți pe listele cu cetățenii ce au avut drept de vot la referendumul din 29 iulie. Până acum!? Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal de Urgență Dan Puric revine cu pantomimă la Iaşi!
Noi propuneri pentru dezvoltarea zonei din Parcul Peștișorul unde administrația locală are în vedere să achiziționeze Palatul Cantacuzino. Mircea Zuzan, secretarul Primăriei Pașcani, a venit cu o propunere în fața consilierilor și exeutivului local.
El a menționat că dacă se are în vedere achiziționarea palatului, administrația să își concentreze eforturile și pentru a prelua restaurantul Victoria. Ideea secretarului, care este acționar la societatea ce