Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tricouri cu suflet! Adi Mutu, Alexandru Maxim şi Cristi Chivu au donat echipament pentru o tânără ce suferă de leucemie

Publicat in Pro Sport, vineri 5 aprilie 2013 · ·

Florin Gardoş a donat o sumă de bani în contul deschis pentru Camelia Rusu

Drama Camelia Rusu (23 de ani), diagnosticată cu leucemie, a tuşat latura sensibilă a marilor sportivi români. Fotbalişti, tenismani, handbalişti sau atleţi au sărit în ajutorul tinerei cu bani sau cu echipament pentru licitaţii. Dintre toate obiectele vestimentare donate, cel mai valoros este tricoul lui Mutu purtat la meciul cu Ungaria (2-2). „Cami, acesta este tricoul pe care l-am purtat când am marcat golul cu numărul 35 la naţională. Vreau să ţi-l dăruiesc. Cu banii care se vor strânge sper să fie bine pentru tine. Ţi-l dau din toată inima!“ , a fost mesajul atacantului.

„M-a mişcat mult“

Şi Alexandru Maxim a procedat la fel, el fiind al doilea tricolor care şi-a donat tricoul purtat în Ungaria. „Am aflat de cauză de la o prietenă. M-a mişcat foarte mult“ , a declarat mijlocaşul lui Stuttgart. Ambele tricouri se găsesc deja pe pagina de facebook „Licitaţie Pentru Cami“, primul cu pornire de la 3.000 de euro, iar al doilea de la 500 de euro. Pe aceeaşi pagină va ajunge şi un tricou trimis de Cristi Chivu, de la Inter. „Îl vom scoate la licitaţie cu preţul de pornire de 1.500 de euro. Vrem să le mulţumim tuturor. Şi Florin Gardoş ne-a ajutat. El a donat personal o sumă de bani şi a promovat pagina de facebook a licitaţiilor “, a declarat Mădălina Buhat, una dintre persoanele implicate în acţiunea umanitară. Gabi Szabo, Horia Tecău, Nicu Vlad, Cristian Gaţu, Ada Nechita şi Cătălin Moroşanu au intrat şi ei în această luptă cu destinul.

Camelia Rusu a fost diagnosticată cu leucemie anul trecut, iar de atunci a început un tratament dur, cu citostatice. Pentru transplant, ea are nevoie de 150.000 de euro, o parte din bani fiind strânsă din donaţii şi sponsorizări. Cami se află în aceste zile în Italia, la tratament.

Florin Piersic şi-a donat

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 11 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 10 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 8 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 11 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 8 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 9 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 11 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 11 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°