O clădire construită pe jumătate, ridicată ilegal într-o suburbie din Mumbai, India, s-a prăbuşit joi seara. 35 de oameni au murit, iar alţi peste 50 sunt răniţi.
Clădirea a fost ridicată în suburbia Thane din capitala financiară a Indiei, Mumbai. Echipele de salvare s-au luptat ore în şir să găsească supravieţuitorii prin mormanele de moloz. Şase buldozere au fost trimise la faţa locului.
Peste 20 de persoane sunt declarate dispărute, iar echipele de salvare continuă să caute supravieţuitorii printre ruine cu echipaje cu câini, potrivit huffingtonpost.com.
„Există posibilitatea ca să mai fie oameni prinşi între ruine. Este foarte greu. Trei dintre etaje s-au făcut sandwich, dar căutările continuă”, a declarat astăzi K.P. Raghuvanshi, reprezentant al Poliţiei, citat de huffingtonpost.com.
Printre cei care şi-au pierdut viaţa se află cel puţin 11 copii. Patru dintre etajele clădirii care erau finalizate erau ocupate. Muncitorii finalizaseră recent încă trei etaje şi lucrau la cel de al optulea etaj când clădirea s-a prăbuşit.
Printre cei care şi-au pierdut viaţa se află şi muncitori care stăteau în clădire pe perioada construcţiei .
Nu se cunoaşte exact ce a cauzat prăbuşirea clădirii, însă din primele cercetări a reieşit că structura acesteia nu era sigură. Poliţia îi caută pe cosntructori, pe numele cărora s-au emis mandate de arest.
Sursa video: Associated Press