In toamna anului 1997, Cancelarul german Helmut Kohl, a oferit un pranz Presedintelui roman Emil Constantinescu, cu prilejul vizitei oficiale pe care cel din urma o efectua in Germania. Aceasta a fost singura intalnire a celor doi in cadrul respectivului eveniment dar si cea mai importanta in ansamblul programului, din punctul de vedere al substantei dialogului politic. La masa au mai participat doar consilierul prezidential Zoe Petre, consilierul politic al cancelarului, Joachim Bitterlich, si ministrul de externe roman, autorul randurilor de fata. Au fost abordate temele cele mai variate si mai sensibile. La un moment dat, cam pe cand se servea desertul, afisand un zambet larg, amfitrionul a spus: „Ei, acum Jacques probabil sta si se gandeste ca noi aici complotam impotriva Frantei!”. Remarca il privea, evident, pe Presedintele francez Jacques Chirac iar episodul mi-a revenit in minte la aflarea stirilor despre vizita oficiala a Premierului Ponta la Paris.

Cu aproximativ sapte-opt ani inaintea intamplarii relatate anterior, Romania Presedintelui Ion Iliescu, navigand periculos printre stancile rebeliunilor mineresti (mai mult sau mai putin spontane), cauta sa se desprinda de la tarmul sovietic, la care fusese ancorata cu de-a sila, si sa iasa in largul aparent – dar numai aparent – primitor al „oceanului euro-atlantic”. Printre cei, deloc numerosi, care in tumultul acelor evenimente isi mai aduceau aminte de cugetarea lui Nicolae Titulescu, potrivit careia Romania va fi pierduta daca in ceasul intelegerii dintre Rusia si Germania nu se va afla alaturi de nici una dintre acestea, se numara si cel ce acum scrie.

Evident, Titulescu se gandea la apropierea – care, spre nenorocul Romaniei, avea sa vina – intre Rusia sovietica a lui Stalin si Germania nazista a lui Hitler. Ribentropp si Molotov nu sunt, insa, decat numele accidentale sub care istoria a con