Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveste de dragoste zdrobită de Securitate. Un medic a fost pensionat la 36 de ani şi trimis la fermă pentru că nu a vrut să-şi spioneze iubita care lucra la BBC

Publicat in Adevarul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Scrisorile de la Iolanda Terenzio, o corespondentă BBC din Grecia, sunt tot ce i-au mai rămas medicului clujean Emil Gherman din povestea de dragoste care a fost cel mai frumos, dar şi cel mai urât lucru care i s-a întâmplat. Deşi relaţia s-a terminat brusc din cauza Securităţii, în anii 60, Emil nu a reuşit să iubească o altă femeie. Pentru că nu a vrut să colaboreze, el a fost pensionat şi trimis să culeagă merge la o fermă din Cluj.

S-au întâlnit primăvara. Erau tineri şi aveau toată lumea la picioare. El era din România, ea din Grecia. După câteva săptămâni ea, corespodent al unui trust internaţional de presă, a plecat. Nu cu mâna goală, ci cu inima lui. Relaţia a continuat trei ani, pe hârtie. Scrisorile au devenit singura legătură dintre îndrăgostiţi. Se întâmpla la începutul anilor 60. În 2013, la 81 de ani, el îşi aminteşte cu nostalgie de iubirea vieţii lui. Deşi povestea de dragoste a început pe când avea în jur de 30 de ani, amprenta pusă pe viaţa lui nu s-a şters niciodată. Nu a mai reuşit să iubească o altă femeie. Spre amurgul vieţii, el poate strânge în braţe doar scrisoarile de la Iolanda. În loc de nepoţi, de urât îi ţin amintirile frumoase şi cărţile. Nu este un scenariu de film ci este viaţa medicului clujean Emil Gherman.

Lupta cu viaţa

„Mă lupt cu viaţa“, îmi răspunde medicul la întrebarea politicoasă. Faţa sobră, brăzdată de riduri adânci, dezvăluie că a trecut prin multe greutăţi. Lupta lui a început din copilărie şi nu a încetat nici acum. La 9 ani, în 1940, în timpul celui de-al doilea război mondial, a trecut printr-un moment care i-a marcat primii ani din viaţă. Se întâmpla la Turda, localitate de lângă Cluj-Napoca, unde familia sa a trebuit să se refugieze. Timp de 6 săptămâni, Emil şi familia lui au stat într-un beci, de frica bombardamentelor. Nicio clipă nu au putut ieşi e frică.

Tatăl său n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°