Proiectul educaţional al Fundaţiei LETA din Codlea continuă şi în acest an, sub îndrumarea artistului ceramist Marius Diaconu. Invăţăceii sunt elevi de clasa a VIII-a ai Şcolii Generale Nr. 3. Cursurile în cadrul atelierului de ceramică figurativă au loc în fiecare zi de miercuri, iar copiii sunt încântaţi să participe. Modelează diferite forme şi sunt atenţi la indicaţiile profesorului lor. Este un alt mod de a-ţi petrece timpul liber, util, relaxant şi constructiv.
Dacă pentru unii dintre aceştia modelarea lutului este o eliberare, alţii o văd ca o pasiune sau ca o recunoaştere a aprecierii meritelor din partea parinţilor. Extrem de benefică, activitatea le lărgeşte orizontul creaţiei şi îi îndeamnă să viseze că într-o buna zi vor face parte dintre cei care vor expune lucrări la marile expoziţii de profil.
Nu sunt fonduri, ne mărturiseşte Marius Diaconu, cel care se ocupă de elevi în această sesiune, însă acest lucru nu îl împiedică să pună suflet şi să facă tot posibilul ca aceşti copii să îşi desfăşoare activitatea în cadrul Fundaţiei LETA. Proiectul educaţional al Fundaţiei LETA din Codlea continuă şi în acest an, sub îndrumarea artistului ceramist Marius Diaconu. Invăţăceii sunt elevi de clasa a VIII-a ai Şcolii Generale Nr. 3. Cursurile în cadrul atelierului de ceramică figurativă au loc în fiecare zi de miercuri, iar copiii sunt încântaţi să participe. Modelează diferite forme şi sunt atenţi la indicaţiile profesorului lor. Este un alt mod de a-ţi petrece timpul liber, util, relaxant şi constructiv.