Actuala Gară de Nord din Timişoara, care s-a numit Domniţa Elena, a arătat cândva ca o bijuterie arhitecturală. Clădirea a fost bombardată în al Doilea Război Mondial, iar actuala înfăţişare este din anii 80.
Capitala Banatului este, de multe decenii, unul dintre cele mai mari noduri de cale ferată ale ţării. Nu mai puţin de nouă sunt direcţiile spre care pornesc (şi, totodată, dinspre care vin) liniile trenurilor.
În mod firesc, o asemenea reţea feroviară necestă un număr adecvat de gări.
Este ştiut că, astăzi, oraşul Timişoara are cinci gări, din care patru poartă, după amplasament, denumirile punctelor cardinale. Cea de a cincea este triajul şi are numele cartierului timişorean în care se află: Ronaţ.
Prima şi cea mai importantă a fost şi rămâne Gara de Nord (care şi-a reprimit numele purtat din perioada interbelică şi până în 1947: Gara Domniţa Elena). Toţi timişorenii o numesc însă „Gara Mare” (preluat din limba germană: „Hauptbahnhof” sau „Zentralbahnhof”, adică „Gara Principală”, respectiv „Gara Centrală”).
„Gara Mare” a fost inaugurată (ca edificiu) în 1897, fiind construită într-un elegant stil neoclasic, de mare frumuseţe, cu dotări moderne pentru acele timpuri. Clădirea, cu aspectul ei impozant, a constituit – în epocă- de fapt un fel de replică la o altă gară de seamă, cu arhitectură rafinată, clădită anterior nu departe de oraşul de pe Bega: gara Arad.
Aşa arăta sala de aşteptare a Gării din Nord din Timişoara
Din păcate, spre deosebire de surata ei arădeană, mai vârstnică, - viaţa acelui adevărat monument arhitectural care era vechea „Gară Mare” a Timişoarei, a fost scurtă: nici o jumătate de veac! Într-adevăr, până prin anii ‚60, încă mai dăinuia una din aripile (cea de răsărit) admirabilul edificiu.
Astăzi este în întregime refăcută, însă stilul clăd
