Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal Liga a IV-a: Derby-ul medaliatelor se joacă la Stejaru!

Publicat in Obiectiv Tulcea, vineri 5 aprilie 2013 ·

*Echipele care au urcat pe podium după Unirea Casimcea în sezonul trecut au meci direct la Stejaru duminică

Duminică, în cea de-a XXI-a etapă a Ligii a IV-a de fotbal, cel mai interesant meci se joacă la Stejaru acolo unde medaliatele din sezonul trecut au un meci al marilor orgolii. Mai ales orgolii din partea gazdelor care sunt acum la mijlocul clasamentului după ce anul trecut au primit, culmea, la Sarichioi, totodată cu adversarii de duminică, medaliile de argint. Campioana în titlu şi liderul la zi din campionat, Unirea Casimcea are un meci dificil în deplasarea de la Jurilovca împotriva celor de la Razim, o „echipă odihnită” după două jocuri amânate.

Pretendenta la promovarea în Liga a III-a, Izbânda M. Kogălniceanu nu va avea misiune la fel de uşoară ca etapa trecută acum în deplasarea de la Baia cu Hamangia, o echipă incomodă şi imprevizibilă. Sub semnul echilibrului se joacă meciul de la Frecăţei dintre Viitorul şi Granitul Babadag, ambele echipe fiind după rezultate de egalitate în etapa trecută. Meciuri cu oaspeţii favoriţi la câştigarea celor trei puncte se joacă la Slava Niculiţel între Sarica şi Triumf Cerna şi mai ales la Agighiol între Gloria şi Arrubium Măcin, în timp ce la Turcoaia la meciul dintre Troesmis şi Naţional Somova putem asista la scorul etapei. Înaimtea etapei de duminică, clasamentul este următorul:

1. Unirea Casimcea 20 18 2 0 109-10 56p +23

2. Izbânda M. Kogălniceanu 20 17 1 2 82-22 52p +22

3. Arrubium Măcin 20 14 1 5 64-31 43p +13

4. Pescăruşul Sarichioi 20 13 3 4 74-25 42p +12

5. Troesmis Turcoaia 20 11 3 6 65-38 36p +9

6. Luceafărul Slava Cercheză 20 12 0 8 67-45 36p +6

7. Săgeata Stejaru 19 10 2 7 55-35 32p +5

8. Granitul Babadag 20 8 4 8 56-46 28p -2

9. Triumf Cerna 20 8 3 9 51-39 27p -3

10. Razim Jurilovca 18 8 3 7 42-39 27p -3

11. Hamangia Baia 20 8 3 9 49-47

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dezamăgire pentru cei care aşteaptă autostrăzi în Moldova. Segmente din A7 și A8, scoase din PNRR

Adevarul acum 36 minute
O parte din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 nu vor mai primi bani prin PNRR, din cauza erorilor în procedurile de achiziție publică. Ministrul Dragoș Pîslaru confirmă că proiectele sunt scoase din finanțare europeană, deși unele trons

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum o ora
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum 26 minute
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 2 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°