Inspectorii de muncă trimişi în anchetă la firma patronată de omul de afaceri Jane Mărgăon din Hunedoara l-au sancţionat pe acesta cu avertismente pentru unele nereguli contractuale. Angajaţii ITM Hunedoara şi-au declinat, însă, competenţa în ce priveşte plângerea fostei angajate Ionela Lungu, care şi-a acuzat patronul că a înjosit-o.
Ancheta Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara efectuată în această săptămână la firma condusă de consilierul local Jane Mărgăon din Hunedoara, acuzat de o fostă angajată că i-a ordonat să facă sute de ture în jurul sediului societăţii, s-a încheiat.
„Inspectorii de muncă au constatat unele nereguli în ce priveşte contractul colectiv de muncă semnat de angajată. Acesta nu prevedea clauze legate de egalitatea de şanse a angajaţilor. Ca atare, administratorul societăţii a fost sancţionat cu avertisment. De asemenea, reprezentanţii salariaţilor firmei au primit avertisment, dintr-un motiv asemănător”, a precizat Sorin Istrate, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara.
Dosar de competenţa CNCD
Potrivit acestuia, rezolvarea plângerii depuse de Ionela Lungu, în care îşi acuză şeful de tratamente umilitoare şi discriminare este de competenţa Consiliului Naţionale de Combatere a Discriminării, iar sesizarea va fi transmisă instituţiei. Ionela Lungu a afirmat că îşi va da în judecată fostul patron.
În urmă cu o săptămână, inginera Ionela Lungu (23 de ani) şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţinea în cadrul societăţii de proiectare a instalaţiilor de gaz, patronată de Jane Mărgăon. Tânăra şi-a reclamat fostul şef că ar fi pus-o ca pe parcursul zilei de lucru să nu facă altceva decât să înconjoare, la pas, sediul societăţii. Inginera a făcut 250 de ture în jurul firmei şi, epuizată s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Hunedoara şi ulterilor la ITM Hunedoara pentru a depune plângeri împo