* Aurel Simionescu a anunţat că trupa Teatrului "Maria Filotti" s-a mărit cu 3 tineri actori * cât despre Comisia de concurs, Simionescu încă nu a nominalizat întreaga echipă, dar a spus că vor fi, în total 5 membri: consilierul Drăghincescu şi 4 specialişti în management
Componenţa Comisiei de concurs a Teatrului "Maria Filotti" se va stabili zilele acestea. Până la acest moment se cunoaşte că vor fi 5 membri dintre care face parte şi consilierul municipal Simona Drăghincescu. Informaţiile ne-au fost comunicate de către primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, proaspăt împuternicit pentru a-i desemna prin dispoziţie pe ceilalţi membri ai comisiei.
Mai precis, edilul şef ne-a informat că, cel mai probabil, de săptămâna viitoare, Teatrul "Maria Filotti" va avea o comisie pentru desemnarea noului manager. Cert este că, Simionescu şi-a propus ca ceilalţi 4 membri ai comisiei să fie specialişti în management şi nu "super actori". " Încă nu s-a stabilit comisia. Dorinţa este să facem o comisie din 5 membri, adică să fie un reprezentant al nostru, doamna Drăghincescu, pe care am votat-o în Consiliu şi 4 specialişti, ca să nu mai fie discuţii. Este vorba despre oameni care cunosc zona de management al teatrului pentru că noi angajăm manageri de teatru şi nu super actori. Zilele acestea vom purta discuţiile cu ceilalţi membri să primim acordul lor pentru a lămuri componenţa comisiei. Eu cred că săptămâna viitoare lucrurile sunt lămurite ca să putem da drumul la procedură", a declarat primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, în cadrul conferinţei de presă de joi, 4 martie. Simionescu: "Lucrurile se mişcă într-o zonă pozitivă"
În ceea ce priveşte activitatea instituţiei, primarul apreciază că în urma schimbărilor din ultima perioadă "lucrurile s-au mai aşezat şi se mişcă într-o direcţie pozitivă". Dovadă că şi efectivul teatrului s