Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici o federaţie fără educaţie!

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 5 aprilie 2013 ·

După “Mai mult sport în şcoli”, s-a lansat programul “Mai multe şcoli la alegerile din federaţii”

Problema de handbal aplicat pe care au avut-o de rezolvat elevii din Vîlcea, la “simularea” examenului de capacitate, reprezintă varianta “soft” a programului “Mai mult sport în şcoli”. În această variantă “soft”, de mişto subliminal, programul se poate numi foarte bine şi “Mai multe şcoli în sport”. Există şi varianta “hard”, “Mai mulţi directori de şcoli în federaţii”. O exemplifică manevrele prin care Ministerul Educaţiei se implică în alegerile de la Federaţia de Atletism.

Directorii liceelor cu program sportiv au fost convocaţi de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, înaintea zilei “Z” de la FRA. Printr-o adresă, directorii unităţilor şcolare cu profit sportiv sînt obligaţi să participe la Adunările Generale din federaţiile sportive. Voturile lor pot decide, de pildă, în favoarea lui Ion Sandu sau a Gabrielei Szabo, în cursa pentru şefia FRA.

Directorii au o alegere destul de simplă de făcut. Fosta mare atletă deţine în prezent funcţia de consilier al Ministrului Sportului, Nicolae Bănicioiu, contemporan de cabinet cu Remus Pricopie. Candidaţii pot să propună măsuri ridicole sau bine gîndite, pot să facă promisiuni decente sau nefondate. Nu contează. Ambalajul democratic rămîne ambalaj. Joc de scenă. Jocurile adevărate se fac în altă parte. Miza n-o reprezintă un buget de 1 milion de euro, cît este cel al FRA, pe 2013. Miza se află în altă parte şi nu-i include neapărat pe elevi sau pe sportivi.

“Federaţiile trebuie să înveţe să facă proiecte, pentru că este posibil ca din 2014 să fie deschisă o linie şi pentru sport din fondurile europene!”, i-a sfătuit ministrul Bănicioiu pe şefii de federaţii, la împărţirea bugetului pe anul în curs. Cine n-a înţeles mesajul să ceară instrucţiuni despre cum se fac proiecte de la Federaţia de Patinaj sau

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 6 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 8 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Program consultări pentru noul Guvern: Când se întâlnesc partidele cu Președintele Klaus Iohannis

Wall-Street.ro acum 13 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat pe 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru,

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 5 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 6 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 4 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 4 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 10 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°