Banca naţională a Ungariei a prezentat un program de stimulare de 500 miliarde forinţi (1,6 miliarde euro) a economiei care presupune facilitarea accesului firmelor mici şi mijlocii la finanţare şi înlocuirea împrumuturilor acestora în monedă străină cu credite în forinţi, scrie Portfolio. hu.
Schema include o facilitate de creditare de 250 miliarde de forinţi şi un mecanism de refinanţare tot de 250 miliarde de forinţi pentru eliminarea datoriilor în valută ale întreprinderilor mici şi mijlocii.
În prezent, aceste afaceri au datorii în valută de aproape şase miliarde de euro, sau 54% din totalul datoriilor unui număr de 15.000 de firme. Planul are ca scop stimularea economiei respectând în acelaşi timp rolul instituţiei de garant al stabilităţii preţurilor. „Împrumuturile în monedă străină sunt duşmanii noştri. Vom face tot posibilul pentru a reduce aceste datorii“, a declarat guvernatorul băncii centrale György Matolcsy, fost ministru al premierului Viktor Orban şi arhitectul măsurilor neortodoxe de stimulare economică precum suprataxarea sistemului bancar şi naţionalizarea fondurilor private de pensii aplicate de guvern. Rezervele valutare ale băncii se vor reduce cu echivalentul a trei miliarde de euro ca urmare a introducerii programului pentru IMM-uri, a precizat Matolcsy.
Fondurile vor fi puse fără dobândă la dispoziţia băncilor, care vor putea oferi credite la dobânzi nu mai mari de 2%, iar programul va dura din iunie 2013 până în august 2013. Împrumuturile de refinanţare vizează investiţii şi cofinanţarea proiectelor UE.
Programul de 250 miliarde de forinţi ar putea acoperi 30% din creditele în monedă străină ale IMM-urilor, a mai spus Matolcsy. „Credem că este foarte probabil ca programul pentru IMM-uri să fie extins până la sfârşitul acestui an şi vor urma, cu siguranţă, noi anunţuri privind creditele gospodăriilor“, spun