Are un stil propriu de a pilota, dar mai ales o filosofie de a aborda zborul. Face echipă cu bărbaţii şi zboară cot la cot cu ei. A obţinut licenţa de pilot pe Zlin 142, un monoplan cu aripa joasă, destinat antrenamentelor pentru executarea pilotajului acrobatic. Încă de la primul concurs la care a participat a obţinut un loc în prima jumătate a clasamentului, ceea ce a surprins pe toată lumea, dar mai ales pe ea însăşi. În prezent, la 31 de ani, Mihaela Olteanu este singura tânără din România care practică acrobaţia aviatică.
A ajuns din întâmplare la un miting aviatic la Ploieşti. Un an mai târziu, avea să zboare. „Mie şi fratelui meu ne trebuia o ocupaţie de vară. Nu mai eram copii şi totul a început ca o activitate pe timpul vacanţei.” Vine dintr-o familie de ingineri din Târgovişte, în care tatăl ei avea ca hobby aeromodelismul. La 16 ani a aflat despre existenţa aeroclubului şi despre activitatea care se desfăşoară acolo. A început să facă naveta la Ploieşti cu trenul şi mai târziu cu maşina. Cursurile teoretice aveau loc sâmbăta şi duminica, iar, de zburat, zbura vara. În anii care au urmat, Mihaela a studiat Ştiinţele Juridice şi a absolvit un masterat în Ştiinţe Politice. De altfel, nimic din înfăţişarea ei calină nu trădează meseria pe care a ajuns să o practice. Fiindcă e un pilot bun şi datorită performanţelor obţinute a fost cooptată în lotul naţional şi aşa a ajuns să profeseze ca pilot sportiv.
Citeste mai mult pe cariereonline.ro
Are un stil propriu de a pilota, dar mai ales o filosofie de a aborda zborul. Face echipă cu bărbaţii şi zboară cot la cot cu ei. A obţinut licenţa de pilot pe Zlin 142, un monoplan cu aripa joasă, destinat antrenamentelor pentru executarea pilotajului acrobatic. Încă de la primul concurs la care a participat a obţinut un loc în prima jumătate a clasamentului, ceea ce a surprins pe toată