Ne confruntăm cu elaborarea unor tehnici şi instituţii de putere şi cunoaştere variate, care configurează în zilele noastre o preocupare pentru cine suntem. Pentru un tânăr însă, aceasta este nu doar o chestiune de identitate, ci de devenire. „Cine” este o sumă de opţiuni, calcule, riscuri, ambiţii şi plăceri, cu care cei care părăsesc anii de liceu dau mâna întâia dată în cadrul Târgului Educaţiei.

Spuneam, în urmă cu un an, în cursul unui interviu referitor la Târgul educaţiei ca eveniment de tradiţie al Universităţii din Bucureşti, acordat Biancăi Dobrescu, o sumă de verdicte pe care şi astăzi le găsesc pe deplin viabile.

Ne confruntăm cu elaborarea unor tehnici şi instituţii de putere şi cunoaştere variate, care configurează în zilele noastre o preocupare pentru cine suntem. Pentru un tânăr însă, aceasta este nu doar o chestiune de identitate, ci de devenire. „Cine” este o sumă de opţiuni, calcule, riscuri, ambiţii şi plăceri, cu care junii care tocmai au părăsit anii de liceu dau mâna întâia dată în cadrul Târgului Educaţiei. Orice imagine are un tâlc, cu atât mai mult cea despre sine. Dar dacă nu ştii să priveşti, totul e pierdut.

Târgul Educaţiei devine, în consecinţă, un exerciţiu disciplinator, învăţându-i pe tinerii noştri să privească spre sine nu pătimaş, ci precaut, într-un ritm de potriviri. Ce carieră i se potriveşte cel mai bine unei om care abia a pârguit vârsta majoratului? Mai mult decât atât, mai are tânărul societăţii contemporane, răgazul de a cugeta asupra constituirii de sine? Ca răspuns la toate aceste întrebări, rostite până la un punct într-o joacă a tinereţii care se încăpăţânează să dea seama de idealuri şi de pasiuni deopotrivă, universitarii de capitală au gândit Târgul Educaţiei ca o potenţială soluţie.

De bună seamă că încotro-ul şi pentru ce-ul fiecăruia dintre noi rămâne o chestiune inti