Cel mai greu luptător din România şi totodată singurul român care a fost vreodată campion mondial la judo în competiţiile masculine, Alexandru Lungu, se va bate pentru ultima oară în oraşul natal, Oradea, cu ocazia primului Superkombat World Grand Prix al anului, programat sâmbătă seară în Sala Sporturilor Antonio Alexe. Cel mai greu luptător din România şi totodată singurul român care a fost vreodată campion mondial la judo în competiţiile masculine, Alexandru Lungu, se va bate pentru ultima oară în oraşul natal, Oradea, cu ocazia primului Superkombat World Grand Prix al anului, programat sâmbătă seară în Sala Sporturilor Antonio Alexe.
Devenit legendă pe internet după ce meciurile sale au adunat milioane de vizualizări, record absolut pentru orice sportiv autohton, cel poreclit „Muntele Bihorului" le-a transmis fanilor săi că va face spectacol în meciul cu britanicul Jason Dutton, la rândul său cu un fizic impresionant, 1,90 metri şi 130 de kilograme.
„Emoţional înseamnă foarte mult să lupt la Oradea, dar când bate gongul ştiu deja ce am de făcut. Întâlnesc un adversar cu un joc bun de picioare. Sper să mă pot apropia de el să-l pun la pământ. Şi dacă demolez ringul, britanicul nu va pleca mulţumit de la Oradea. M-am pregătit foarte bine şi sunt gata să duc şi trei reprize, dacă va scăpa de rafala de lovituri. Se va rupe ringul!", a spus Lungu, care în decembrie 2012 a oferit faza serii la Local Kombat Oneşti după ce l-a aruncat pe adversarul său, un american de 140 de kilograme, în afara ringului.
Alexandru Lungu va fi susţinut mâine seară de bunul său prieten Puya, cel care i-a şi făcut o dedicaţie înaintea galei, adaptând versurile hit-ului Maidanez special pentru meciul de mâine.
Gala de sâmbătă seară, în care vor mai lupta românii Benny Adegbuyi şi Bogdan Stoica, va fi transmisă în direct în peste 80 de ţări, iar în România poate fi urmărit