Dupa ce in urma cu doua saptamani, a fost numit un nou director la Casa de Cultura a Studentilor (CCS), in urmatoarea perioada ar putea avea loc o noua numire - surpriza la conducerea institutiei. Consilierul local din partea PSD, Gabriel Harabagiu, este in carti pentru a ocupa pozitia de director-adjunct. Acesta a recunoscut faptul ca au fost discutii pe aceasta tema si ca i s-a propus sa ocupe functia. "Da, intr-adevar, au fost discutii cu mine pe aceasta problema. La acest moment, insa, nu este nimic oficial. Totusi, faptul ca am lucrat atatia ani in cadrul CCS si am facut si parte din conducerea de ligi studentesti ma recomanda pentru o asemenea postura. Daca se va intampla sa primesc oficial aceasta numire sa ocup aceasta functie, voi accepta", a declarat Harabagiu. Absolvent, in anul 2002, al actualei Facultati de Inginerie Chimica si Protectia Mediului (FICPM) de la Universitatea Tehnica (UTI) Gheorghe Asachi, acesta se afla la cel de-al II-lea mandat in Consiliul Local (CL). De asemenea, el a mai fost implicat in administrarea unor firme private.
De reamintit ca pedelistul Catalin Nicoara a ocupat, timp de aproape trei ani, functia de director al CCS si a fost numit (interimar pe sase luni - n.r.) Adrian Caliman. Acesta a fost ales pe listele Partidului National Liberal (PNL), in anul 2012, consilier in cadrul Consiliului Judetean (CJ). In perioada 2005 - 2009, Caliman s-a mai aflat la sefia organismului si, pana acum, ocupa pozitia de consilier la Compartimentul Cultural.
Dupa ce in urma cu doua saptamani, a fost numit un nou director la Casa de Cultura a Studentilor (CCS), in urmatoarea perioada ar putea avea loc o noua numire - surpriza la conducerea institutiei. Consilierul local din partea PSD, Gabriel Harabagiu, este in carti pentru a ocupa pozitia de director-adjunct. Acesta a recunoscut faptul ca au fost discutii pe aceasta tema si ca i s-