- Este sfântul ortodox cu cele mai multe minuni săvâşite în secolul XX şi unul dintre cei mai iubiţi din toate timpurile. A ajuns vestit în întreaga lume drept tămăduitor de boli şi mai ales de cancer. Moaştele sale, aflate la început doar în insula Eghina din Grecia, sunt răspândite acum în toate ţările ortodoxe. O mică părticică se află şi la Mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti -
Întâlnirea de sub măslin
Kostas fusese jandarm, jandarm pus să păzească un depozit de muniţie. O slujbă plicticoasă şi grea, mai ales că, pe timpul verii, fiecare colţ de piatră din insula Eghina dogorea de arşiţă. Dar năpasta vipiei îi era mai tot timpul domolită de discuţiile cu stareţul Nectarie. Om bun, blând şi cuviincios (măcar de ar fi toţi preoţii din Atena ca el!), monahul încercase mereu să-l convingă de existenţa lui Dumnezeu, dar Kostas părea din piatră. Curgeau şiroaiele de sudoare pe fruntea albă a lui gheronda Nectarie, încercând să-i dovedească nevăzutul, să-l facă să accepte imposibilul. Doar seara, când soarele scăpăta peste piscul muntelui Oros, înroşind marea şi alungând din livezile de măslini boarea de miresme, mai, mai că ar fi fost gata să-l creadă! Era atâta frumuseţe în jur încât, cine ştie, poate că lumea chiar fusese zidită de o fiinţă atotputernică, de a cărei măreţie nu suntem vrednici. Dar tot nu se lăsa înduplecat. Prea erau grele şi ciudate toate "poveştile" stareţului: naşterea lui Iisus dintr-o Fecioară, mersul pe apă, Învierea din morţi şi ridicarea la cer. Mai bine era să rămâi realist şi cu picioarele pe pământ. O viaţă avem şi trebuie să ne-o trăim!
Aşa gândise jandarmul nostru şi astăzi de dimineaţă, când coborâse de pe vapor. În port se întâlnise chiar cu stareţul Nectarie. Parcă-l aştepta, deşi nu se mai văzuseră de trei ani şi mai bine. Bătrânul monah era vesel şi senin ca de obicei, cu fruntea aceea înaltă şi albă
