Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nadia Santini, cea mai bună bucătăreasă din lume

Publicat in Adevarul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Nadia Santini, bucătăreasa-şefă a restaurantului Dal Pescatore, a fost apreciată ca fiind un ambasador al preparatelor italiene şi un guru al artei gastronomice, motiv pentru care talentul ei a fost recunocut la nivel internaţional. Topul 50 al celor mai bune resturante din lume a acordat premiul Veuve Cliquot Nadiei Santini, numind-o cea mai bună femeie bucătar din lume, relatează publicaţia „Daily Mail“.

Restaurantul Dal Pescatore a fost fondat în 1925 de către vechea generaţie Santini, fiind situat între oraşele Mantova şi Cremona din Italia. Meniul pus la dispoziţia oaspeţilor se schimbă de la un sezon la altul şi include preparate din paste, precum tortellini cu dovleac, lichior amaretto şi parmezan sau supă cu raviolli, dar şi reţete dietetice asemenea omletei din plante.

Nadia a fost instruită în bucătărie de către bunica soţului ei, Teresa, care era managerul restaurantului familiei, în urmă cu 40 de ani.

În afara unor mâncăruri autentice, cu specific italian, restaurantul Dal Pescatore dispune de un design interior unic şi un personal focusat pe nevoile clienţilor. Astfel, în 1996, Santini a devenit primul bucătar femeie premiat cu trei stele Michelin pentru o bucătărie devenită etalon al luxului şi eleganţei.

„La conducerea unei dinastii dedicate artei gastronomice se află Nadia Santini, femeia care a fost capabilă să ridice valoarea localului Dal Pescatore la cote maxime“, au declarat reprezentanţii oficiali ai topului celor mai bune resturante din lume, clasament susţinut de revista britanică „Restaurant“.

Dal Pescatore rămâne o afacere în familie, având în vedere că soţul Nadiei, Antonio, şi cei doi fii, Alberto şi Giovanni, sunt implicaţi în proiecte şi gestionează „proiectul culinar Santini“.

Resturantul Dal Pescatore are în palmares trei stele Michelin. FOTO dalpescatore.com

Printre femeile recunoscute

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Di'Anno, lider al trupei Iron Maiden, a murit la vârsta de 66 de ani

News.ro acum 53 minute
Paul Di'Anno, vocalistul de heavy metal cunoscut mai ales pentru că a fost liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai acesteia, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit The Guardian. Casa sa de discuri Conquest Music a confirmat că a murit acasă în

Deținut ucis de colegul de celulă la Penitenciarul Arad. Cum s-a ajuns la acest deznodământ tragic

Ziare.com acum o ora
Un deținut de la Penitenciarul Arad a fost omorât luni după-amiază, 21 octombrie, de colegul de celulă cu care a avut un conflict. Cei doi se aflau într-o zonă cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor și se desfășoa

Corina Creţu, numită în fruntea unei agenţii care monitorizează întreprinderile publice

Mediafax acum o ora
Corina Creţu a fost numită în poziţia de preşedinte interimar al Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice. AMEPIP funcţionează în subordinea Guvernului. „Mulţumesc Primului-Ministru pentru încredere şi sunt

Casa Albă: Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova

G4Media acum o ora
Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni un purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit agențiilor France Presse şi Reuters, citate de Agerpres. Rezultatele alegeri

Ursula von der Leyen denunță „tacticile hibride” ale Rusiei, în prima sa reacție la rezultatul referendumului din Republica Moldova

HotNews acum 2 ore
Republica Moldova a demonstrat că doreşte un „viitor european”, a declarat luni șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o primă reacţie la rezultatele referendumului desfăşurat duminică şi în care o uşoară majoritate a moldovenilor a vota

Tragedie în Alba. Bărbat dat dispărut de o săptămână, găsit spânzurat, într-o pădure

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 46 de ani din Abrud, care fusese raportat dispărut de către familie, a fost descoperit luni, 21 octombrie, decedat într-o pădure de la periferia orașului, la o săptămână după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors. "Din nefericire, b

Klaus Iohannis salută rezultatele referendumului privind apartenența la UE: „Destinul Republicii Moldova trebuie decis doar de cetățenii săi”

HotNews acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a avut o primă reacție după ce rezultatele preliminare ale alegerilor din Republica Moldova indică o victorie a taberei pro-UE în referendum, iar Maia Sandu s-a clasat prima, dar fără o majoritate, în primul tur al aleger

Maia Sandu, după publicarea rezultatelor finale la alegeri: Pe 3 noiembrie salvăm pacea şi Moldova

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj după publicarea rezultatelor finale ale alegerilor şi referendumului. Vă mulţumesc tuturor că aţi ieşit la vot, am câştigat corect într-o luptă nedreaptă, a spus Sandu. Ea i-a îndemnat p

O asistentă este acuzată că vindea medicamente și instrumente din magazia spitalului

Ziare.com acum 2 ore
O asistentă de la Spitalul Municipal Mangalia este cercetată penal pentru delapidare după ce şi-ar fi însuşit din gestiunea unităţii medicamente şi instrumente medicale pe care, ulterior, le-ar fi comercializat. Potrivit Inspectoratului de Poliţie J

Lloyd Austin anunţă, într-o vizită la Kiev, un ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari destinat Ucrainei

News.ro acum 53 minute
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a fost primit de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său Rustem Umerov şi a anunţat un nou ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari destinat Kievului, relatează Euron

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

9°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/18°
Iasi
acum

lun.

5°/15°
mar.

7°/19°
mie.

8°/18°
joi

7°/15°
Constanta
acum

lun.

7°/15°
mar.

10°/16°
mie.

12°/18°
joi

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

5°/16°
mar.

6°/17°
mie.

7°/17°
joi

7°/16°
Timisoara
acum

lun.

7°/18°
mar.

7°/19°
mie.

9°/20°
joi

9°/18°