"Burtierele" ţipătoare, la propriu şi la figurat, ale televiziunilor din România (textele scrise în josul imaginii) pâlpâie neîncetat de câteva zile, mai ceva ca semafoarele noaptea, în Piaţa Romană.
Radu Tudor zice, Victor Ponta îi răspunde. Crin Antonescu declară, Dana Grecu zice, Victor Ponta se hotărăşte. Traian Băsescu zice, Daniel Morar contrazice, Victor Ponta se răzgândeşte. Victor Ponta se mai răzgândeşte o dată, burtierele televiziunilor iau foc, carele de reportaj gonesc spre sediul PNL, Crin Antonescu se delimitează, Dan Voiculescu solicită, Viorel Hrebenciuc comentează. Isteria legată de numirile noilor şefi la conducerile Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) şi la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) e doar încă un episod din eternul război al tuturor împotriva tuturor. O procedură care trebuia închisă de multă vreme, dacă exista voinţă politică, devine temă de tărăboi generalizat, între diversele tabere interesate de controlul Justiţiei. Miza (pentru unii) e atât de mare, încât Uniunea Social Liberală (USL) e cât pe ce să plesnească!
În tot acest timp, în birourile managerilor din România, televizoarele merg în gol, pe modul "silenţios". Bunul mers al Justiţiei e o temă serioasă, dar ştirile care contează cu adevărat, ştirile momentului, vin din domeniul bancar. Într-o mişcare fără precedent în ultimii ani pe piaţa românească, "Bank of Cyprus" a decis închiderea tuturor filialelor din ţară, până la găsirea unui cumpărător. În joc sunt depozitele românilor care au peste 100.000 de euro la această bancă. Dacă nu se găseşte rapid un cumpărător (se vorbeşte, totuşi, despre o ofertă a Băncii Transilvania), ei riscă să fie taxaţi la sânge, conform ultimelor decizii din Cipru. Nu stă pe roze nici "Marfin Bank", al cărei acţionar majoritar, Laiki Bank, a fost închis în urma crizei din Cipru. Între timp, surse din Banca