Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbaţii NEŞTIUŢI din viaţa lui Sharon STONE. Au stat DEPARTE de ochii publicului

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 aprilie 2013 ·

Este considerată una dintre cele mai apreciate actriţe de la Hollywood, iar viaţa sa a fost întotdeauna “sub lupa” presei internaţionale.

De-a lungul anilor, actriţa Sharon Stone a avut numeroase relaţii, unele controversate, iar altele ascunse de ochii publicului. Who's dated who a realizat un fel de “listă” a bărbaţilor din viaţa lui Sharon.

Au trecut prin

Cu menţiunea că despre unii dintre aceştia nu se ştia că au trecut prin…viaţa ei. Astfel, printre bărbaţii din viaţa lui Sharon se numără actorul Johnny Zander, care a jucat în filme precum "Coyote Ugly" şi "Mexico City", ori actorul, regizorul şi scriitorul Hart Bochner. Shareef Malnik şi George Englund sunt cei cu care Sharon Stone a avut relaţii înainte de a se căsători cu producătorul Michael Greenburg în 1984 (au fost căsătoriţi până în 1987).

Şi Agentul Mulder!

În 1991 s-a întâlnit câteva luni cu Joe Ezsterhas, iar în 1992 cu Paul Verhoeven, Dwight Yoakam şi prinţul Albert de Monaco! Printre aventurile sale s-au numarat şi cea cu "Agentul Mulder”- David Duchovny, dar şi cea cu solistul Eric Clapton. A urmat Dweezil Zappa, iar din 1998 pana în 2004 a fost căsătorită cu Phil Bronstein. După divorţ a avut o relaţie de doi ani cu Craig Ferguson, în 2006 a fost implicată în alta cu Christian Slater, apoi cu Rick Fox, alături de care a stat până în 2007. În acelaşi an a început o relaţie cu Larry Austin, iar în 2012 a apărut la braţul lui Martin Mica. Tabloidele americane notează că nu este cazul să ne tragem suflarea, căci “cine ştie cine mai urmează în viaţa lui Sharon”.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 35 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Accident grav pe centura Capitalei. Două persoane au murit

News.ro acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300 metri, în zon

Brazilianul Joao Fonseca a câştigat turneul de la Buenos Aires, primul titlu ATP din carieră

News.ro acum o ora
Brazilianul Joao Fonseca, locul 99 mondial, a câştigat duminică turneul ATP 250 de la Buenos Aires, obţinând primul titlu al carierei sale în circuitul principal. În finală, jucătorul sud-american l-a învins pe argentinianul Francisco Cerundolo, sco

Doi oameni au murit luni dimineață, într-un accident produs pe Centura București. Circulația se desfășoară dirijat

HotNews acum o ora
Un accident de circulație între un TIR și o mașină a avut loc luni dimineață pe Centura București, în zona localității Glina, în urma căruia două persoane au murit pe loc, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române. Accidentul a avut loc la kilome

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 15 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°