Disidenţii epocii comuniste din timpul „domniei” dictatorului Nicolae Ceauşescu au creat în jurul lor controverse, unii s-au asociat cu deja celebra mişcare Goma, alţii au punctat doar decalajele de la normalitate. România deomcrată nu a fost mereu omagioasă cu cei care au avut curajul, plătind preţul libertăţii chiar, să arate cu degetul un regim incorect.

Cu toate că marii disidenţi din România fie s-au refugiat în zone izolate din ţară, fie au reuşit chiar să plece din ţară, cei mai mulţi nu au încetat să fie activi chiar şi după represiunea comunistă. Dizidenţa de după regimul Gheorghiu Dej a fost, în majoritatea ei, una intelectuală. Exprimată fervent prin manifeste, cărţi sau scrisori deschise, un prim pas important, care a deschis porţile acţiunilor împotriva regimului comunist au fost acţiunile celui mai cunoscut manifestant împotriva sistemului comunist, basarabeanul Paul Goma.

Cel mai efervescent şi incomod scriitor pentru regimurile politice ante şi post comuniste, Paul Goma şi-a început „cariera” de luptător anti sistem încă din fragedă tinereţe. Se întâmpla în mai 1952, în timp ce era elev în clasa a zecea a liceului "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, când Goma a fost convocat la Securitate şi reţinut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate şcolile din ţară, deoarece susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate şi arestate sub acuzaţia de anticomunism.

"Cazul Goma"

„Râcâiala” dizidentă a continuat şi în timpul studenţiei, în timp ce era student al Institutul de literatură şi critică literară "Mihai Eminescu". Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii şi cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafiţa, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmând ca în iunie 1956 să fie "judecat" de rectoratul universităţii. Era pentru prima dată când a apărut "cazul Goma".

Rebeliunea sa anti-comunistă nu a fo