Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spaţiul verde al unui bloc de pe strada Mărăşeşti, „confiscat” de fiul primarului de Slatina

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 5 aprilie 2013 ·

Un colţ verde din Suceava a devenit moşia fiului primarului comunei Slatina, Ilie Gherman, care vrea să transforme oaza de verdeaţă dintre blocuri în construcţii cu destinaţie comercială.

Totul se întâmplă la mică distanţă de sediul Primăriei Suceava, pe strada Mărăşeşti, în dreptul blocului 5A. Pe o lungime de câteva sute de metri, spaţiul verde din faţa blocului, retrocedat în condiţii aproape inexplicabile, a intrat în posesia familiei Gherman.

Copacii care au fost plantaţi acolo de când s-a făcut cartierul şi pe care cei care locuiesc în zonă i-au privit o viaţă întreagă cum cresc, bucurându-se de o oază de verdeaţă între blocurile gri, sunt acum la un pas de a fi tăiaţi, chiar şi ieri lamele drujbelor apropiindu-se extrem de aproape de trunchiurile lor.

Nemulţumiţi şi speriaţi că pe terenul din faţa geamurilor lor se va construi fără aprobarea lor, oamenii au ieşit ieri în stradă, pentru a opri tăierea copacilor care au fost deja marcaţi cu câteva zile înainte.

„Avem un aşa de frumos spaţiu verde, toată lumea pune acolo flori şi vara stăm la umbra copacilor, pentru ce vrea să ni-l ia? Nu le mai ajunge...” a spus cu obidă o bătrână care a stat ore în şir în ploaie, alături de alţi locatari, care au încercat ca prin prezenţa lor să oprească acţiunea de tăiere a copacilor.

Din păcate, arborii care le încântă privirea din primăvară şi până târziu în toamnă sunt condamnaţi la dispariţie, tăierea lor fiind deja autorizată de către Ocolul Silvic Pătrăuţi, la solicitarea proprietarului terenului. Sesizaţi de locatari, reprezentanţii Poliţiei Locale Suceava nu au putut decât să dea din umeri a neputinţă, după ce fiul primarului Ilie Gherman, Ionuţ Gherman, le-a prezentat documentele prin care este autorizat să taie cei şase arbori marcaţi până acum - patru mesteceni şi doi tei.

Înconjurat de o gaşcă de prieteni, fiul primarului d

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum 37 minute
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 13 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°