Știți povestea, nu mai insistăm, că și așa ne răcim gura de pomană. Alpine Bau a câștigat licitația trucată special pentru această societate de către Primăria Ploiești. Nu doar am scris despre asta, dar am și demonstrat, la vremea respectivă. Toate supozițiile noastre s-au dovedit a fi reale, după ce am arătat nu doar calitatea slabă a unor lucrări de la stadion, ci mai ales intenția fostei administrații de a umfla conturile acestei societăți. Pentru cei care nu știu, Volosevici a amânat intenționat la plată mai multe facturi făcute de constructorul stadionului, pentru ca acesta să câștige în instanță penalități de peste două milioane și jumătate de euro. Cu toate astea, niciun procuror nu a binevoit să se sesizeze și să facă un dosar în acest caz clar de direcționare politică a unei lucrări care a scos peste 20 de milioane de euro din bugetul Ploieștiului.
La momentul licitației, comisia a fost condusă de către doamna Cătălina Bozianu, viceprimar. Ea este cea care le-a asigurat celor de la Alpine Bau, asociați cu firma pedelistă All Plan Construction (apare oficial între sponsorii PDL Prahova, în 2008 și 2012), drumul liber către obţinerea lucrării, în condițiile în care câștigătorul licitației a fost descalificat prin inventarea unei probleme în acte, chiar de către doamna Bozianu.
Ei bine, pentru că prietenul la nevoie se cunoaște, gurile rele susțin că firma Alpine Bau ar cunoaște foarte bine adresa la care doamna Cătălina își ridică o casă. Nu credem că e o le-gătură pe față, desigur, dar printr-un subcontractor treaba ar merge ca unsă.
No related posts.
Știți povestea, nu mai insistăm, că și așa ne răcim gura de pomană. Alpine Bau a câștigat licitația trucată special pentru această societate de către Primăria Ploiești. Nu doar am scris despre asta, dar am și demonstrat, la vremea respectivă. Toate supozițiile noastre s-au dovedit a fi