Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surori lovite de un TIR, pe DN2 E85. Fetele au primit primul ajutor de la liderii PSD Nicu Bănicioiu şi Marian Oprişan

Publicat in Adevarul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Două fete, în vârstă de 13 şi 16 ani, au fost accidentate, astăzi, pe DN 2 E85, în localitatea Limpeziş, în zona unei treceri de pietoni. Este vorba de două surori care au fost acroşate de un TIR condus de un tânăr din Suceava. Social-democraţii Nicu Bănicioiu şi Marian Oprişan, martori ai evenimentului rutier, au fost cei care au acordat primul ajutor minorelor rănite.

Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, şi Nicolae Bănicioiu, ministrul Turismului, au văzut cu ochii lor cum cele două fete au fost acrosate de TIR. Au coborât din maşină şi au intervenit pentru acordarea primului ajutor. Cei doi politicieni au stat alături de cele două minore până când la faţa locului a ajuns o ambulanţă.

Victimele au fost preluate de medicii de la ambulanţă şi aduse la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Potricit lui Nicu Bănicioiu, starea celor două surori nu este foarte gravă.

Poliţiştii spun că vinovat de producerea accidentului este şoferul TIR-ului, un bărbat din judeţul Suceava, care nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni. De altfel, imediat după producerea accidentului, aproximativ 30 de localnici l-au înconjurat pe şofer, cerându-i socoteală pentru că le-a lovit pe cele două minore ăpe trecerea de pietoni. Poliţiştii au reuşit, în cele din urmă, să îl scoată ăe şofer din mulţimea furioasă şi l-au dus la Spitalul Judeţean pentru efectuarea probelor de sânge.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Horoscop sâmbătă, 12 iulie. O zodie s-ar putea confrunta zilele acestea cu un adevăr greu de dus

Adevarul acum 6 ore
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de sâmbătă, 12 iulie.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 7 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°