Înfoiat

ca un vrăbioi, dar cu ceva mai multă minte, aproape ca de găină, de la o vreme, Gelu Nicolae Ionescu se cocoşeşte la mine pe un site de ştiri cu ambiţii de ziar electronic: „Acum, despre Minel Ghiţă Mateucă. După ce am citit ce a scris despre mine (…) „luptându-se ca porcul cu dovleacul” – e o expresie de bătrâni, nea Minele! – să îmi găsească greşeli – nea Minele, „spărgători de gheţuri şi de ninsori” e o metaforă”! poate să nu îţi placă ţie… şi? Scrie tu mai frumoase! Te rog să nu mai presupui ce am avut eu de gând să scriu, să transmit, că habar nu ai!”.

Ştiam că Gelu

e neglijent cu limba, ca orice poet care se respectă mai mult decât este cazul, dar văd că se străduieşte să fie şi obtuz. Nu pun la socoteală educaţia, fiindcă am renunţat să mai am pretenţii de la oricine, dar îl atenţionez pe Gelu că-şi jigneşte profesorii care l-au învăţat carte, fiindcă n-oi fi eu primul „porc” care mă lupt cu „dovleacul” lui…

Revenind la text,

precizez că reproşul meu se referea la „spărgători de gheţuri, de zăpezi” („Atitudini”, nr. 2, 2013, pag. 2), aceasta fiind forma iniţială, ci nu aşa cum o dă Gelu acum la întors: „spărgători de gheţuri şi de ninsori”. Metaforă, nemetaforă, enunţul ăsta e stângaci rău de tot, fiindcă diluează sensul figurat al expresiei „spărgător de gheaţă” (mă rog, „de gheţuri”), prin suprasolicitare: „de zăpezi” (nu „de ninsori”, ceea ce, la rigoare, ar putea fi altceva!), adaosul „de zăpezi” aruncând în derizoriu toată construcţia metaforică. Zăpada fiind, spre deosebire de gheaţă, o materie (inclusiv poetică) moale (Gelule, îţi recomand „Universul poeziei” de G. Călinescu), nu suportă ideea de „spărgător”.

Îmi dau seama

că asemenea subtilităţi de estetică literară plictisesc, fiindcă, la naiba!, nu suntem toţi poeţi. Dar măcar cititori suntem, nu? Şi Gelu pentru noi scrie, da? Deci, ati pomenit o mai ma