Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetătorii japonezi au reuşit să decodeze parţial conţinutul viselor

Publicat in Gandul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Cercetătorii japonezi au reuşit să descifreze o parte dintr-un vis uman, un experiment interesant despre care ei afirmă că ar putea fi util pentru a analiza starea fizică a pacienţilor, pentru a înţelege mai bine bolile psihice şi pentru a transmite comenzi unor maşini prin intermediul gândurilor.

"De multă vreme, oamenii sunt interesaţi de vise şi de sensurile lor, dar, până de curând, doar persoana care visează cunoştea conţinutul viselor sale", afirmă cercetătorii niponi de la Institutul Internaţional de Cercetări în Telecomunicaţii Avansate (ATR) din Kyoto, informează AFP.

Pentru a avansa în înţelegerea ştiinţifică a viselor, savanţii japonezi au creat un dispozitiv de decodare a imaginilor văzute de o persoană în timpul fazei onirice.

Pentru aceasta, ei au înregistrat de mai multe ori activitatea cerebrală a trei persoane în timpul somnului. Cercetătorii i-au trezit pe voluntari atunci când pe ecranele monitoarelor de analiză apărea un semnal care corespundea unei faze a viselor, pentru a le cere să le descrie imaginea pe care tocmai o văzuseră, iar apoi i-au lăsat să adoarmă din nou, pentru a putea să reînceapă experimentul, executat de aproximativ 200 de ori pentru fiecare voluntar.

Acest procedeu a permis alcătuirea unui tablou al corespondenţelor dintre activitatea cerebrală exactă din acel moment şi obiectele sau subiecţii din diverse categorii (hrană, cărţi, celebrităţi, obiecte de mobilier, autovehicule etc.) care apăreau în acele vise. Este vorba de un fel de lexic, care asociază un semnal provenind din creier cu o imagine.

Odată alcătuită această bază de date, îmbogăţită apoi şi cu alte informaţii, citirea activităţii cerebrale prin intermediul imagisticii cu rezonanţă magnetică (RMN) în faza somnului şi a viselor a permis alcătuirea unui sistem care "ghiceşte" ceea ce vede o persoană în timpul visului, cu ajutorul ap

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 54 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 33 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 43 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 21 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°