100 de poliţişti au verificat 267 de săli din judeţul Bacău în care se desfăşoară jocuri de noroc. Au fost indisponibilizate 36 aparate şi constatate şase infracţiuni.
Acţiunea a vizat verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale de către organizatorii de jocuri de noroc tip “slot-machine”, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale.
Au participat la acţiune poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, combaterea criminalităţii organizate, ordine publică, investigaţii criminale şi analiza informaţiilor, coordonaţi de un ofiţer din cadrul I.G.P.R. S-a urmărit identificarea tuturor agenţilor economici autorizaţi care exploatează mijloace de joc tip “slot machine”, identificarea şi verificarea tuturor agenţilor economici neautorizaţi care organizează jocuri de noroc şi a sălilor/spaţiilor în care aceştia desfăşoară astfel de activităţi şi depistarea cazurilor de evaziune fiscală, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.De asemenea, a fost verificat modului în care firmele respectă prevederile legale referitoare la condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, achitarea tuturor taxelor de licenţiere şi autorizare, tranzacţionarea de mijloace de joc şi comunicarea acestor tranzacţii, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi a celor privind mărcile.
Au fost constatate şase infracţiuni, dintre care patru prevăzute de OUG 77/2009, privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi două prevăzute de Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a mai completat Narcisa Butnaru.