Securitatea a fost cea care urmărea respectarea regulilor în regimul comunist. În ea erau cooptate atât persoanele învăţaţe, cât şi cele simple, mult mai uşor de manevrat.
Oamenii erau în stare să îşi vândă membrii familiei, vecinii sau prietenii pentru a fi pe placul Securităţii. “De foarte multe ori mi s-a întâmplat să-mi tragă vecinii copilul de limbă pentru a afla ce facem în casă, ce discutăm. În acea perioadă fiecare părinte îşi învăţa copilul încă de mic să nu spună nimic din casă. Ne temeam de toată lumea”, recunoaşte Daniela Iordăchioaie.
Scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu a fost închisă 14 ani în lagărele comuniste, deoarece aderase la Cetăţuia, organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea legionară. După ce şi-a ispăşit pedeapsa a fost tot timpul terorizată de Securitate. Din cauza bolii soţului, Aspazia Oţel Petrescu a fost nevoită să caute o persoană dispusă să îi scoată carne de la abator, clandestin şi pe bani mulţi. “Securitatea îmi trecea pragul casei foarte des, aproape în fiecare săptămână. Am tremurat tot timpul cu acea carne în frigider, dar cu ajutorul Domnului percheziţiile m-au găsit mereu în regulă”, îşi aminteşte femeia.
Securitatea era bine reprezentată în fabricile din Neamţ. “Toate persoanele din conducere erau securiste. Deşi nu era o informaţie verificată, toată lumea ştia. La lucru ne feream să îi vorbim pe ceilalţi de rău, deşi de multe ori aveam motive. Foloseam un limbaj de lemn, orice abatere era considerată infracţiune. Ne temeam să nu ne pierdem locul de muncă sau mai rău, să fim închişi”, explică nemţeanca Mărioara Ifrim.
Relaţiile cu străinii erau interzise în perioada comunistă. “Sora mea s-a căsătorit cu un bărbat din Iugoslavia. Când a venit la noi, în România, i-am acoperit maşina cu o husă din nailon pentru a nu se vedea numărul străin. Dacă cineva ar fi văzut numărul, soţul meu care lucra în armat
