Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga 1, etapa a 25-a: Program şi transmisiuni TV

Publicat in Ziua Veche, vineri 5 aprilie 2013 ·

Etapa a 25-a din Liga 1 se va disputa între zilele de 5-8 aprilie, având programate cele mai importante dispute sâmbătă, 6 aprilie.

Sâmbata vor avea loc două partide foarte importante pentru obţinerea unui loc de calificare în preliminariile Europa League, Pandurii Târgu Jiu – Petrolul şi CFR Cluj – Dinamo. Etapa va fi însă deschisă vineri de două meciuri ce se vor disputa simultan, FC Braşov – Ceahlăul şi Astra – U Cluj, ziua de vineri încheindu-se cu meciul dintre CS Turnu Severin şi FC Vaslui.

Steaua şi Rapid dispută două partide relativ uşoare în acest weekend cu CSMS Iaşi şi respectiv la Bistriţa, giuleştenii putând avea dificultăţi din pricina situaţiei tensionate cauzate de greva din această săptămână. Etapa se va încheia luni cu două meciuri importante în lupta pentru evitarea retrogradări, Viitorul întâlnind Oţelul, iar Concordia pe Gaz Metan.

Program şi televizări etapa a 25-a a Ligii 1

Vineri, 5 aprilie 2013

FC Braşov – Ceahlaul Piatra Neamţ, ora 19.00, DigiSport

Astra Giurgiu – Universitatea Cluj, ora 19.00, Dolce Sport

CS Turnu Severin – FC Vaslui, ora 21.30, DigiSport

Sambata, 6 aprilie 2013

Pandurii Târgu Jiu – Petrolul, ora 19.30, DigiSport

CFR Cluj – Dinamo, ora 21.30, DigiSport

Duminica, 7 aprilie 2013

Gloria Bistriţa – Rapid, ora 19.00, DigiSport

Steaua – CSMS Iaşi, ora 21.30, DigiSport

Luni, 8 aprilie 2013

Viitorul Constanţa – Otelul Galaţi, ora 19.00, DigiSport

Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaş, ora 19.00, Dolce Sport.

Etapa a 25-a din Liga 1 se va disputa între zilele de 5-8 aprilie, având programate cele mai importante dispute sâmbătă, 6 aprilie.

Sâmbata vor avea loc două partide foarte importante pentru obţinerea unui loc de calificare în preliminariile Europa League, Pandurii Târgu Jiu – Petrolul şi CFR Cluj – Dinamo. Etapa va fi însă deschisă v

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

România, primul caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul HMPV provenit din China

Ziare.com acum 6 ore
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV, provenit din China, a fost confirmat în România în ziua de 8 ianuarie 2025. Confirmarea acestui virus respirator, denumit metapneumovirusul uman (HMPV), se referă la o pacientă din Oradea, în vârstă de 67 d

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 8 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Motivarea Tribunalului București care i-a respins cererea lui Georgescu în cazul alegerilor prezidențiale anulate: Guvernul nu putea să stabilească un calendar pentru turul doi prezidențial, după ce CCR a anulat primul tur / Deciziile CCR sunt definitive și obligatorii

G4Media acum 5 ore
Tribunalul București își motivează decizia de a respinge cererea candidatului pro-rus cu discurs legionar Călin Georgescu de a desființa decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor primului tur prezidențial subliniind în principal că

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 10 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 12 ore
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

VIDEO Președinta Mexicului îi dă replica lui Trump: „De ce SUA să nu fie numite America Mexicană?”

HotNews acum 4 ore
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a propus miercuri ca Statele Unite să fie redenumite „America Mexicană”, ca răspuns dat președintelui ales al SUA, Donald Trump, care dorește să schimbe numele Golful Mexic în „Golful Americii”, informează AF

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 12 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Românii au trăit cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători la noi. În județul Sibiu au fost peste 15 grade după miezul nopții

Ziare.com acum 5 ore
A fost cea mai călduroasă noapte de 7 ianuarie înregistrată vreodată în România, conform măsurătorilor meteorologice. Aproape 40 de stații au înregistrat recorduri pozitive, cu diferențe de până la 5 grade Celsius față de valorile anterioare. De exe

Vremea

București
acum

joi

6°/13°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

0°/3°
Iasi
acum

11°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/5°
dum.

0°/4°
Constanta
acum

joi

6°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/9°
dum.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/0°
Timisoara
acum

joi

1°/15°
vin.

1°/10°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/2°