Mesajul a fost trimis. Multumesc!

InfoMatrix 2013: proiecte pentru maşini autonome ca cele de la Google, roboţi şi inventivitate la Universitatea Lumina

Publicat in Adevarul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Universitatea Lumina găzduieşte astăzi şi mâine o întrecere a talentelor. Viitorii ingineri se întrec în lupte de roboţi şi în demonstrarea unor proiecte tehnologice care pot concura cu proiectele internaţionale de mii de dolari. Nici creativitatea n-a fost uitată, cum şi educaţia beneficiază de un loc al ei.

Astăzi a început a XI-a ediţie a Concursului Internaţional de Proiecte Informatice INFOMatrix 2013 şi este faza naţională cu tinere talente venite din mai multe oraşe ale ţării. Infomatrix este organizat de către Universitatea Europei de Sud-Est Lumina (UESEL). Evenimentul a început astăzi, 5 aprilie, la ora 10.00 şi se va închide mâine, 6 aprilie. Pe tot parcursul Infomatrix, vizitatorii vor avea ocazia să vadă cele 176 de proiecte deja înscrise - care vor fi evaluate de către un juriu de specialitate - între orele 11.00 şi 19.00.

Proiecte şi talente

"Adevărul" a fost astăzi într-o vizită la Infomatrix 2013 şi ne-am întors încântaţi de poate cea mai bună idee a evenimentului. Este vorba de un software pentru maşini autonome creat de la zero şi cu costuri mai mici decât cele ale Google. Sistemul urmăreşte indicatoarele rutiere, urmăreşte lăţimea drumului şi identifică distanţa până la bordură pentru a nu-ţi lovi jenţile.

Ce aduce diferit de Google, recunoscut producător în acest domeniu? Nu aduce nimic nou, doar reduce costurile, iar monitorizarea este făcută într-o manieră mai simplă. Nu este necesar un radar de zeci de mii de dolari, ci doar câteva instrumente de până în zece mii de dolari. Desigur, sistemul nu a putut fi testat la o scară largă, dar creatorul are mari speranţe. Vrea ca maşinile autonome să fie mai ieftine şi mai sigure.

Un alt proiect care ne-a atras atenţia este al unui tânăr care vrea să transforme telefonul într-un gamepad. "Să cumperi un gamepad costă, dar telefonul îl ai şi-l poţi transforma pe loc în aşa ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 35 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 27 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 28 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 28 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 33 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°