Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul şef de la Dinamo anunţă: "Un sfat de la Mircea Lucescu face cât 100.000 de euro. Dacă nu venea Revoluţia, Dinamo ar fi fost Real Madrid din estul Europei"

Publicat in Adevarul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Constantin Anghelache a preluat funcţia de preşedinte la Dinamo şi a dezvăluit care sunt planurile sale de redresare a clubului din Ştefan cel Mare.

El se va baza pe o strategie simplă şi anume creşterea şi promovarea jucătorilor din propria pepinieră şi nu va ezita să-i ceară sfatul prietenului Mircea Lucescu. ""Ideile lui Lucescu s-ar putea să fie mai valoroase decât 100.000 de euro. Vi-l dau exemplu pe Raţ. Într-un cantonament la Poiana Braşov, Ionuţ Chirilă l-a trimis în teren ca vârf. Eu eram în tribună alături de Mircea Lucescu şi el i-a spus la un moment dat lui Chirilă să-l mute ca fundaş stânga. De atunci, Raţ evoluează acolo. Să fie clar: Mircea Lucescu nu dă niciun ban la Dinamo, ne ajută doar cu viziunea sa. El ne dă ideile care sunt constructive. Eu l-am sunat pe el atunci când am primit această ofertă de la Dinamo şi mi-a spus să merg, că eu pot stopa situaţia actuală", a spus Anghelache la DigiSport.

"Vom fi o echipă de top în Europa"

Anghelache crede că poate face din Dinamo o echipă respectată pe continent: "Vom reconfigura centrele de copii şi juniori, cu care vom cheltui 100.000 de euro anual. Vă promit că Dinamo va avea o echipă la fel ca aceea din '90. Dacă n-ar fi venit Revoluţia şi nu s-ar fi destrămat echipa aceea, dinamo ar fi fost un Real Madrid al Estului. Pe viitor nu ne vom bate cu Barcelona şi cu marile forţe, deoarece lumea s-a schimbat, dar vom fi în topul fotbalului european. Orice jucător e transferabil, însă numai pe bani mulţi".

"4 milioane de euro este un buget suficient pentru o echipă care să se bată la titlu. Doar doi fotbalişti din echipă au salariu de 10.000 de euro, restul au o medie de 6.000, la care se adaugă bonusuri de performanţă"

Constantin Anghelache, preşedinte Dinamo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum o ora
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Taylor Swift, selfie regal la concertul de la Londra. Artista s-a fotografiat cu prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte

News.ro acum o ora
Taylor Swift a făcut un selfie regal perfect înainte de concertul său de la Wembley, pozând alături de prinţul de Wales şi de doi tineri fani ai muzicii sale, prinţul George şi prinţesa Charlotte, relatează bbc.com. Palatul Kensington a postat pe X

EURO 2024: România - Belgia. Care sunt schimbările din primul 11 în al doilea meci din grupe

Wall-Street.ro acum 23 minute
România va da piept cu naționala Belgiei în cel de-al doilea meci din grupele de la Euro 2024, primul turneu final de campionat european la care țara noastră s-a calificat în opt ani de zile. „Tricolorii” întâlnesc cea mai dificilă adversară din ace

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum o ora
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Turiştii au interdicţie pe insula italiană Capri din cauza lipsei apei

Mediafax acum 2 ore
Interdicţia primarului din Capri, Paolo Falco, a obligat mai multe feriboturi care se îndreptau spre insulă din Napoli şi Sorrento, în sudul Italiei, să se întoarcă, potrivit AFP. Compania însărcinată cu aprovizionarea cu apă a insulei a declarat că

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 5 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 6 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Vremea

București
acum

33°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

25°
sâm.

19°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

34°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°