Ce faci când intri într-un restaurant, iar când te uiţi în meniu realizezi că nu ai suficienţi bani la tine? O situaţie în care n-ai zice că ar trebui să te regăseşti în Centrul Vechi din Bucureşti, o zonă unde, teoretic, cel puţin, zecile de restaurante şi cafenele se adresează unor clienţi din pătura medie, deci cu venituri nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Într-o zi, ne-am dat întâlnire cu amicii noştri în oraş. Ne-am zis "Ce-ar fi dacă am lua prânzul undeva în zona Lipscanilor?". Zis şi făcut! "Ah, ştim noi un restaurant bun în Centrul Vechi. Mai ţineţi minte acum un an-doi, când am mâncat undeva la etaj nişte ciuperci pane şi cartofi făcuţi nu ştiu cum la cuptor? Aveau preţuri decente şi porţii mari".
Intrăm în restaurant, unde ne întâmpină doi chelneri dichisiţi, tunşi cam la fel şi care ne zâmbesc prietenos. Noi (mai ales partenerele noastre!) le răspundem cu un zâmbet la fel de drăguţ. Peste doar câteva minute, zâmbetul lor şi mai ales al nostru urma să dispară subit...
Ospătarii (deşi sunt convins că într-un restaurant dichisit ca acela s-ar simţi jigniţi dacă i-ai numi aşa!) ne oferă o masă elegantă şi curată, la care ne aşezăm bine dispuşi, nu înainte ca ospă... mă rog, gazdele noastre să ne ia politicos hainele, pentru a le duce la garderobă.
Într-un final, ne aşezăm şi începem să glumim, cum face orice grup normal de prieteni când iese în oraş. Vin meniurile. Brusc se face linişte... Meniul nu are mai mult de cinci pagini, cu tot cu desert şi băuturi. Preţurile ne taie respiraţia: de la 40 de lei în sus pentru un fel principal! Mâncărurile sunt de o varietate stânjenitoare pentru noi... Aproape fiecare fel de mâncare conţine scoici sau caracatiţă şi nu orice fel de caracatiţă, ci "pufoasă", cum se laudă meniul! "Hm, ventuze, deci!", îşi zice vegetarianul din mine. "Bine-bine, dar unde-s ciupercile pane?! Şi cartofii făcuţi
