Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va lucra cu ONG-urile la un studiu de oportunitate pentru dezvoltarea unei reţele de piste pentru biciclişti, pe axele Nord-Sud, între Piaţa Presei şi Piaţa Sudului, şi Est-Vest, între Militari şi Colentina, informează municipalitatea, potrivit Mediafax.
Pentru identificarea celor mai bune soluţii privind realizarea pistelor pentru biciclişti, reprezentanţi ai municipalităţii s-au întâlnit, vineri, la sediul Primăriei Capitalei, cu membri ai asociaţiilor care promovează mersul pe bicicletă în mediul urban, arată sursa citată.
În urma şedinţei s-a stabilit, într-o prima etapă, demararea în comun a realizării studiului de oportunitate privind dezvoltarea unei reţele de piste pentru biciclişti, pe axele N-S, între Piaţa Presei şi Piaţă Sudului, şi E-V, între Militari şi Colentina. În cadrul studiului de oportunitate, vor fi stabilite traseele pistelor pentru biciclişti, precum şi soluţiile tehnice de organizare a acestora, în conformitate cu standardele europene.
După realizarea acestui studiu de oportunitate, PMB va demara realizarea studiului de fezabilitate şi va începe demersurile pentru contractarea şi implementarea acestor piste, mai spun reprezentanţii autorităţii locale.
La şedinţă au fost prezenţi reprezentanţi ai municipalităţii (Direcţia de Transporturi, Direcţia de Urbanism, Direcţia de Mediu, Administraţia Străzilor), ai Poliţiei Rutiere, precum şi ai asociaţiilor de profil Green Revolution, Bate Şaua, Mai mult verde, SkirtBike, Centrul pentru Politici Durabile "Ecopolis", OPTAR şi Cycling România.
Aproximativ 4.000 de biciclişti au participat, pe 23 martie, la un marş de protest în Capitală, pentru a atrage atenţia asupra faptului că reamplasarea pistelor pentru biciclete pe trotuar nu este o soluţie, după ce, la 11 martie, primarul Capitalei Sorin Oprescu spunea că nu este de acord cu tra