Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin (foto), prezent vineri, 5 aprilie, la Sibiu, a declarat, că o decizie finală privind reducerea TVA-ului la produsele de panificaţie ar putea fi luată până la sfâşitul lunii aprilie, urmând să aibă loc o discuţie cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Potrivit acestuia, reducerea TVA-ului are ca principal scop reducerea evaziunii fiscale, iar apoi, de a crea un mediu concurenţial corect pentru cei care plătesc taxe şi impozite.
Daniel Constantin a precizat că „există deja societăţi importante care au intrat în insolvenţă şi există un risc foarte mare pentru alte societăţi ca în perioada următoare să intre în insolvenţă”.
Ministrul a precizat că măsura ar putea duce la salvarea locurilor de muncă ce s-ar desfiinţa prin intrarea în insolvenţă a firmelor producătoare.
„În egală măsură urmărim şi scăderea preţului la pâine. Nu am certitudinea că acest lucru se va întâmpla, pentru că trăim într-o economie de piaţă funcţionlă, o economie de piaţă în care preţul este dat de cerere şi de ofertă, dar eu cred, în continuare, că ar putea scădea preţul la pâine chiar dacă nu va scădea, cu siguranţă, o perioadă lungă de acum înainte va fi plafonat, va fi menţinut la nivelul la care este astăzi”, a explicat ministrul Agriculturii Daniel Constantin, la Sibiu.
De asemenea, ministrul a precizat că nu există premise pentru ca în perioada următoare să crească preţul la pâine.
Daniel Constantin a declarat, de asemenea, că proiectul va fi prezentat reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) la următoarea vizită în România.
„La Fondul Monetar Internaţional mergem cu cifre, mergem cu date economice pe care le vom prezenta. În primul rând vom arăta că în România există studii pe care le-am făcut şi o documentaţie foarte bine întocmită.