Conducerile companiilor Transgaz şi Romgaz se vor muta la Bucureşti pentru a se putea implica mai uşor în proiectele viitoare, fără să existe o modificare din punct de vedere al contribuţiei companiilor la economia locală, a declarat pentru AGERPRES ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
'Conducerea Transgaz şi conducerea Romgaz se vor muta la Bucureşti, pentru a se putea implica mai uşor în proiectele viitoare - interconectări, valorificarea resurselor locale în beneficiul economiei locale. Este important ca aceste două companii valoroase să fie parte activă la discuţiile, respectiv la proiectele de perspectivă pentru viitorul sectorului energetic din România. Avem resurse, trebuie să şi jucăm regional pentru a deveni o forţă în această zonă. Această mutare se referă strict la top management, neexistând nicio modificare din punct de vedere al contribuţiei companiilor la economia locală', a afirmat Constantin Niţă. Un număr de 380 de angajaţi din sediul central al Romgaz din Mediaş, judeţul Sibiu, au protestat joi, timp de opt ore, printr-o grevă japoneză, purtând banderole albe, împotriva intenţiei ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, de a muta sediul Romgaz la Bucureşti, a declarat pentru AGERPRES Ioan Stoicovici, preşedintele Sindicatului Liber Romgaz Mediaş. "Ce sediu să se facă la Bucureşti? Acesta este primul lucru. Al doilea lucru, va fi sediul central al Romgaz-ului. Dacă de o sută de ani noi am ştiut să ne facem bine treaba, acum cine ne zice să nu ne mai facem treaba? Un ministru care este de nu ştiu câte luni de zile la guvernare, iar noi ne facem treaba de o sută de ani. Nu garantează nimeni ca a doua convocare a Adunării Generale a Acţionarilor nu va fi cu aprobarea mutării sediului central al Romgaz la Bucureşti", a declarat Ioan Stoicovici care a adăugat că sindicatul doreşte o "garanţie clară de la premierul V