Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Bulatovic şi Loke decid semifinala!" Cea mai de succes echipă românească vrea Liga! Oltchim - Gyor, LIVE TEXT, de la 18.00! Aici ai tot ce trebuie să ştii!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Müller este de părere că Oltchim nu va avea probleme cu Görbicz

Herbert Müller a jucat în acest sezon în Liga Campionilor cu Thuringer şi a fost aproape să obţină calificarea în grupele principale. Fostul antrenor al Rulmentului şi-a urmărit în amănunt toţi adversarii, iar Györ şi Oltchim au reprezentat uneori studiu de caz şi la propria echipă. „Va fi interesant de urmărit cum va reuşi Györ să o anihileze pe Bulatovic sau ce mai poate să facă Görbicz într-un meci cu Oltchim, având în vedere că s-au întâlnit de atâtea ori în ultimii ani„, sunt doar o parte din curiozităţile lui Müller înaintea semifinalei.

"De necrezut ce jucătoare a strâns Oltchim"

Cele două formaţii sunt echilibrate valoric, fiecare tabără având mai multe handbaliste care pot decide individual un meci. „Jocul va fi hotărât de cuplurile Bulatovic-Manea, respectiv Amorim-Loke. Aici vor fi cheile principale ale partidei. Poate pare surprinzător că am nominalizat-o pe Amorim de la Györ, dar mă aştept la mai multe din partea ei decât de la Lekic. În plus, cred că Vâlcea nu va avea probleme cu Görbicz, o cunoaşte mult prea bine. De asemenea, portarii vor avea un rol determinant“, susţine antrenorul de la Thuringer.

Antrenorul Herbert Müller apreciază că Oltchim are o echipă incredibilă în acest sezon. „Individual, e de necrezut ce jucătoare a reuşit să strângă Oltchim. Dacă vor arăta ca o echipă închegată în faţa lui Györ, au şanse mari să se califice în finală“, a concluzionat Müller.

RETUR

Oltchim şi Györ pleacă imediat după meci

Ambele formaţii vor părăsi capitala imediat după partidă. Oltchim va pleca spre Vâlcea, în timp ce Györ va reveni în Ungaria cu ajutorul unui avion charter. Campioana României şi-a fixat deja programul şi pentru meciul retur. „Chimistele“ vor decola miercuri din Bucureşti şi vor ateriza la Viena. Oficialii celor

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 7 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din calitatea de membru al academiei ştiinţifice / Este acuzat că a încălcat conduita instituției

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării, relatează

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°