La începutul acestei luni s-a finalizat o nouă etapă de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional, aceasta fiind prima sesiune de selecţie din 2013. Dascălii suceveni au depus 141 de candidaturi, doar 102 încheind cu calificativul „promovat” concursul organizat de Ministerul Educaţiei.
Dascălii care vor să preia funcţii de conducere în învăţământ trebuie, în mod obligatoriu, să facă parte din Corpul Naţional de Experţi în Managementul Educaţional. În 2012, în judeţul Suceava, selecţia acestora s-a făcut pe parcursul a trei etape, 540 de dascăli din judeţ fiind admişi în acest corp, interesul din partea acestora fiind ridicat.
Astfel, conform unei centralizări întocmite de ministerul de resort, în prezent, Suceava figurează cu un număr de 642 de cadre didactice înscrise în Corpul Naţional al Experţilor în Management Educaţional.
Condiţiile pentru cei ce vor să facă parte din această structură sunt severe, respectiv profesorii trebuie să fi acumulat 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educațional şi să aibă calificativul „foarte bine” în ultimii patru ani. Totodată, aceştia nu trebuie să fi fost sancționaţi disciplinar în anul școlar curent, să nu fie lipsiţi de dreptul de a ocupa o funcție de conducere sau de îndrumare și control în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală.
La începutul acestei luni s-a finalizat o nouă etapă de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional, aceasta fiind prima sesiune de selecţie din 2013. Dascălii suceveni au depus 141 de candidaturi, doar 102 încheind cu calificativul „promovat” concursul organizat de Ministerul Educaţiei.
Dascălii care vor să preia funcţii de conducere în