Toată povestea asta, cu politizarea Justiţiei şi transformarea Parchetelor, în general, a Procurorului General şi a şefului DNA, în special, în instrumente de poliţie politică, începe să plictisească opinia publică, care simte că în spatele acestei încrâncenări şi dispute se află doar coterii şi partizanate, multe şi mari interese şi chiar panica unora care se ştiu vulnerabili. Mai ales după crearea precedentului Năstase.

Iar temeri au toţi, nu doar Dan Voiculescu sau baronii locali, ci chiar şi Băsescu. Drept pentru care toată lumea îşi doreşte o Justiţie cât mai independentă, de alţii, de ceilalţi. Chiar mai nou, parte din liderii politici au inventat o poziţionare stranie a Justiţiei, care ar trebui să se raporteze echidistant faţă de celelalte puteri ale statului zis democratic. Ca şi cum ar putea exista o oarecare echidistanţă între dreptate şi necinste, mai ales că Justiţia nu ţine cont, din păcate, întotdeauna şi de criteriul verităţii, al adevărului în raport cu minciuna.

Oricum, din tot acest război al declaraţiilor şi dezbaterilor interminabile, din care nici măcar analiştii neamului nu mai înţeleg mare lucru, opinia publică a priceput doar că nici în interiorul USL fraternitatea nu e deplină şi chiar foarte sinceră, de vreme ce fiecare dintre principalii aliaţi şi-ar dori, preventiv, asumarea pe mână proprie a acestor prerogative ale puterii Justiţiei, ca mijloc de persuasiune, la o adică. Ceea ce ridică multe semne de întrebare asupra perspectivelor de colaborare între PSD şi PNL, cel puţin în România de după Băsescu, proba acestor diferenţe urmând a fi reflectată de competiţia electorală a anului viitor, pentru desemnarea noilor europarlamentari.

În plan procedural, Ponta a mai bifat corect o bilă albă, pentru că a înţeles mai repede că, atâta vreme cât există o sumă de reguli în nominalizarea şi desemnarea celor doi înalţi procurori